familie

Născută odată cu secolul XX, de fort giulai, a măi mare zî istorică, de-a dreptul peste ocean, Vioara povestește nu doar despre pasiunea ei pentru vedetele filmului mut, ci și despre tatăl care a lucrat la calea ferată, despre bunica paternă, figură deopotrivă autoritară și iubitoare, babă aprigă care a adus-o în copilărie, prin Montreal, Paris, Timișoara, spre Comloșul care apoi i-a marcat existența. Biografia Vioarei include, încapsulate, și povești cu gangsteri, FBI, femei de moravuri atent scrutate în Comloșul conservator. Fetelor, li se adresează ea cunoscutelor cercetătoare Smaranda Vultur și Anca Hartular când încheie de povestit, vedeți prin câte am trecut…

Miorica spune o poveste. Dar nu așa cum ne-am aștepta, poveste despre ea. Ci despre mama. Adică Mama. Ființă model, preoteasă neîntrecută, organizatoare a familiei, a comunității, a satelor prin care a trecut. Neîntrecută gospodină, specialistă în prăjituri și zacuști, Mama scrie jurnal ca tânără elevă de liceu, ține discursuri în fața comunității din Torac, Yugoslavia – pe atunci, ține casa, face ordine între copii marcând în caiete bine ordonate ce fac bine și ce nu, pregătește casa pentru venirea armatei române. Reconstituită din câteva imagini, Mama este model ce atinge perfecțiunea.

Doina e opinionated, vede, aude, încadrează. Povestea vieții o duce, cine mai poate fi surprins, de la Bazoș la Los Angeles și Tijuana, în decurs de două ore. Scene rebreriene – bunicul verifică temperatura solului cu fruntea – , scene hollywodiene – fratele o plimbă, printre bogații lumii, pe malul oceanului, scene mexicane – Tijuana arată, practic, precum un cartier mai decăzut din Timișoara. Treceri fulgerătoare de la un subiect la altul, mirări în fața necunoscutului, nostalgie după bunicul autoritar și iubitor…