Filtrează rezultate:

Renée Renard_ Schuster - Oră de somn în adăpost, linia de tragere pe frontul italian la San–Martino, 1915

război

Mențiunile despre participarea la primul și la al doilea război modial, alături de amintirile despre: retragerea trupelor, copii orfani, prizonierat, consecințele bombardamentelor, Timişoara după Unirea de la 1918, vârf al natalităţii- "fiecare femeie îi datorează Fuhrerului un copil, bombardarea locuinței regale, bombardarea Bucureștiului.

Jivoin FORGA

Interviu realizat de Adrian Onică, 2002

Interviu prelucrat de Roxana Rogobete

„A gândi, a simţi şi a voi”… Cu un ton apăsat și sigur pe sine, Jivoin Forga pare că relatează de la început până la sfârșit „legea lumii”. Născut în 1914, e martor tăcut al războaielor, în cel de-al Doilea Război Mondial fiind și foarte aproape de a-și pierde viața. Regalist convins, dar membru al corului legionarilor, fără a fi simpatizant, având părinții deportați în Bărăgan, Forga rămâne mereu cu ochii îndreptați spre cer. Un cer foarte personal totuși, căci cum se împacă încercarea de a concilia ortodocșii cu uniții, cu observațiile despre prezența lui Antonescu ori a lui Zelea Codreanu în politica românească?

Interviu realizat de Adrian Onică, 2002

Liviu SECOȘIANU

Interviu realizat de Roxana Onică, 2003

Interviu prelucrat de Maria Odobescu

Secoşianu Liviu avocat, om de cultură, prin povestea sa retrăieşte viața frumoasă, cu amintiri înrădăcinate ale copilăriei din Oraviţa, apoi adaptarea la oraşul Timişoara, cu toate elementele specifice locului și timpului: locuri, oameni, meserii și sentimente. Stilul său, foarte elevat, elocvența și tonul așezat, ne bucură auzul, ascultând povestea vieții sale. Tot el ne va face și o radiografie a profesiei de avocat, cu toate segmentele încrucișate existente în vremea aceea.

Interviu realizat de Roxana Onică, 2003

Cristina RENARD

Interviu realizat de Mihaela Sitariu, 1999

Interviu prelucrat de Ioana Duță

De la franceză la germană la română, ba chiar și la rusă – câte limbi, atâtea povești și tot atâtea nedreptăți suferite de-a lungul vieții are Cristina Renard. Obișnuită cu un anumit stil de viață, cu servitoare în casă și plimbări cu calul, Cristina a văzut cu ochii ei sărăcirea familiei, deportarea tatălui în Rusia și a bunicilor în Bărăgan, degradarea familiei care cu greutate a părăsit România. Câteva anecdote – călugărițele de la Notre-Dame sau ofițerul rus care o ducea la patinoar – mai înveselesc puțin discursul care altfel pare plin de amărăciune: „Eram tot timpul traumatizată. Și-atunci uiți anumite lucruri.” În încercarea de a recupera domeniile din Tomnatic, Cristina pare să își recupereze trecutul și să își aducă aminte despre viața din Tomnatic, cu teatru, orchestră, tenis, „țâmpi de broaște” sau recitările de poezii.

Interviu realizat de Mihaela Sitariu, 1999

Sergiu Mircea FLONDOR

Interviu realizat de Adrian Onică, 2010

Interviu prelucrat de Maria Odobescu

Sergiu Flondor poartă numele unui neam vechi, şi va duce mai departe numele şi povestea sa, răsfoindu-ne din paginile amintirilor un timp al său cu prea multe şi diverse schimbări din copilăria şi tinereţea-i tumultoasă. A prins războiul II Mondial, refugiile din locul natal, luptele legionarilor, cutremurul din 1940 din Bucureşti, însă rămâne cu un echilibru ce-l caracterizează şi cu bucuria retrăită, integrată în povestea familiei istorice.

Sergiu Flondor este unul dintre urmaşii ce fac parte din marele arbore genealogic al marii familii a Flondorilor.

Interviu realizat de Adrian Onică, 2010

Ezra BERGLER

Interviu realizat de Roxana Pătraşcu, 1999

Interviu prelucrat de Maria Odobescu

Ezra Bergler un foarte bun povestitor şi, aşa cum afirmă el însuşi, are un talent înnăscut de pedagog.

La vârsta de 15 ani a venit din comuna natală, Rona de Jos, din Maramureş, în Timişoara, pentru a se înscrie la Liceul israelit.

În 1936 a obţinut licenţa în Drept, la Cluj, şi a dat examenul de doctorat, însă nu a fost primit în Baroul avocaţilor din Timişoara datorită faptului că era evreu. Revine, mai târziu în Timișoara, și practică profesia de pedagog toată viața.
Nu îi este ușor în viață fiindcă este evreu, însă reușește să înainteze cu răbdare, perseverență, muncă și dragostea față de elevii săi.

Profesorul Bergler cunoaşte foarte bine 7 limbi: ebraica, idiş, rusa, româna, franceza, maghiara şi germana. La cei 87 de ani, Ezra Bergler merge la Sinagogă şi este un om destul de activ.

Talentul de povestitor, memoria deosebit de bună, inteligenţa şi calmul sunt caracteristicile definitorii ale profesorului Ezra Bergler.
La cei 87 de ani, Ezra Bergler merge la Sinagogă şi este un om destul de activ.

Interviu realizat de Roxana Pătraşcu, 1999

Maria ANDERWALD

Interviu realizat de Mihaela Sitariu, 2000

Interviu prelucrat de Maria Chiş

Născută în 1918, într-o cameră a portarului Fabricii de Tutun din Timişoara, Maria Anderwald, provine dintr-o familie germano-maghiaro-slovacă. Bunicul patern a fost învăţător, iar tatăl – obligat să îţi schimbe numele din Spielmann în Szego – a fost un ilustru profesor de muzică la Liceul Piarist, organist şi dirijor al orchestrei şi corului Bisericii din Iosefin. Interviul ne duce pe urmele întâmplărilor care au schimbat faţa oraşului şi care au obligat familia să se refugieze la Cluj sau în Ungaria. Chiar căsătoria părinţilor fusese urmată de plecarea proaspătului mire în Galiţia, pe front. Soţia îşi caută soţul, ofiţer înrolat: “maică-mea s-a dus acolo să facă luna de miere şi o venit cu mine înapoi”. Aşa este convertită o dramă familială într-o anecdotă dulce-amară. După căsătoria Mariei, soţul Anderwald este deportat în Rusia doar pentru că avea nume cu sonoritate germană. Intervievata face mereu un joc şi o selecţie între cele uitate şi cele ţinute minte şi, cum adesea se întâmplă, dă vina pe trecerea timpului şi pe anii adăugaţi la vârstă. “tot am zis că şi eu, dac-am îmbătrânit… multe aş întreba acuma, să ştiu… dar când eşti tânără, habar n-ai, nu te interesează nimica…şi-acuma îmi pare rău că nu ştiu…” Relatările sunt uneori dramatice şi, chiar dacă personale, ele sunt puse în rama consecinţelor războiului. Alteori, cu un umor nedisimulat, aflăm despre şcolile din Timişoara, despre învăţământul multietnic, despre uniforme. Cu abilitate, nonagenara, insinuează că nu are de gând să spună chiar totul, că sunt mici secrete din viaţa personală pe care le va duce cu ea. În relaţia de putere cu cea care realizează interviul, Maria cea trecută prin atâtea, îşi apără teritoriul preţios al propriilor amintiri. Alteori se dezlănţuie şi pare de neoprit. Totul într-o frumoasă limbă română, limbă pe care, ca şi alte intervievate, Maria Anderwald a învăţat-o abia la liceu.

Interviu realizat de Mihaela Sitariu, 2000

Andrei SPIRA

Interiu realizat de Smaranda Vultur, 2002

Interviu prelucrat de Maria Chiş

Viaţa celui care povesteşte se întinde ca un fir – de in, de cânepă, de bumbac sau de mătase – între două amintiri-reper: cea în care „Il bambino piccolino dorme…”şi cea în care, întinde mâna şi înţelege că soţia iubită a plecat la cer, în timp ce dormea, lăsându-l singur după 57 de ani de bună convieţuire. Andrei Spira s-a născut deci sub soarele Italiei, aşadar este italian, fapt care poate fi dovedit oricând prin documente unde scrie asta negru pe alb. Numele, nici el nu îi trădează identitatea evreiască, cea care i-a adus de-a lungul vieţii atâtea de îndurat. Şi-a dorit să fie mereu mai mult, să fie exemplar. A studiat mai mult, a cercetat şi a pus în aplicare, a găsit soluţii acolo unde alţii s-au dat bătuţi. A onorat tradiţia de textilişti a familiei şi a predat lecţii de măiestrie în ale ţesutului. Dar lecţia cea mai vibrantă o derulează chiar cu ocazia interviului. Ea ne arată cum se ţese propriul destin în con-textul istoriei mari. Lecţia despre războiul mic pe care poţi să îl construieşti şi războiul mare care te prinde înăuntru şi te striveşte.

Interiu realizat de Smaranda Vultur, 2002

Daniel VIGHI

Interviu realizat de lect. dr. Aurora Dumitrescu

Interviu prelucrat de Ioana Duță

Daniel Vighi nu este un simplu scriitor timișorean. Pierdut între veșnicia Timișoarei și a Lipovei, Vighi reușește să dezlege misterul unicității orașului bănățean. Cu luciditate, candoare și multă poezie reface traseul de la Lipova la Timișoara unde dezgroapă comorile unei lumi multiculturale. Aflăm despre atracția Occidentului, a lumii libere, despre guma de mestecat și filmele americane. Descoperim generația 80, pleiada de scriitori boemi și dorința de libertate, lupta cu cenzura și întâlnirea memorabilă cu Nichita Stănescu. Nu mai puțin importantă este participarea la Revoluție și implicarea în scrierea Proclamației de la Timișoara, lupta pentru democrație și presă liberă. Toate evenimentele sunt acompaniate de o poezie a bucuriei, a exaltării, Vighi, ca un adevărat povestitor, știind să găsească fiecăruia corespondentul din firescul omenesc, din sentimentul ființei.

Interviu realizat de lect. dr. Aurora Dumitrescu

Elisabeta SCHUSTER

Interviu reazliat de Adrian Onica și Roxana Pătraşcu, 1999

Interviu prelucrat de Nicoleta Mușat

Else (Elisabeta) vorbește clar, rar, cu dicție perfectă, organizând informația în funcție de întrebările care i se adresează. Fascinată de Anina ei, de care nu credea că se va despărți vreodată, trăind o copilărie minunată, Else pleacă la Notre-Dame, la Timișoara, unde învață disciplina. Să coși impecabil o șosetă este o mare realizare în epocă. Să mergi cuminte la plimbare, sub supravegherea unei maici este semn de bună-cuviință. Peste această ordine, aparent perfectă, vine războiu, care aruncă lumea în haos. Despărțirea de familie, mâncare precară, încercările eșuate de a găsi un loc de muncă – toate probe pe care Else le trece, pentru a închide cercul. Regăsirea familiei și revenirea în România par că reordonează viața, care nu curge întotdeauna tocmai lin.

Interviu reazliat de Adrian Onica și Roxana Pătraşcu, 1999

Teme

Principalele teme desprinse din interviurile studiate în cadrul cercetării subiective a proiectului