Elena a fost profesoară. Nu oriunde și nu oricând. În Bărăgan, câmp al ciulinilor, în deceniul negru al represiunilor și repoziționărilor istorice, ideologice, sociale… În vremuri de răsturnări, Elena preda. Ce, cum, când și cui a putut. Română, franceză, istorie, desen uneori. Iar când nu preda, punea în scenă piese de teatru. Scene din Bărăgan suprapuse cu scene teatrale. Aproape ca o bună lecție de istorie trăită.
…iar Draghina vine cu neîmplinirile ei, cu visul de a deveni profesoară de română, cu dorința de a vorbi corect limba și cu amintiri de când era elevă, asupra cărora se apleacă cu regret-nostalgic.
Născută odată cu secolul XX, de fort giulai, a măi mare zî istorică, de-a dreptul peste ocean, Vioara povestește nu doar despre pasiunea ei pentru vedetele filmului mut, ci și despre tatăl care a lucrat la calea ferată, despre bunica paternă, figură deopotrivă autoritară și iubitoare, babă aprigă care a adus-o în copilărie, prin Montreal, Paris, Timișoara, spre Comloșul care apoi i-a marcat existența. Biografia Vioarei include, încapsulate, și povești cu gangsteri, FBI, femei de moravuri atent scrutate în Comloșul conservator. Fetelor, li se adresează ea cunoscutelor cercetătoare Smaranda Vultur și Anca Hartular când încheie de povestit, vedeți prin câte am trecut…
Miorica spune o poveste. Dar nu așa cum ne-am aștepta, poveste despre ea. Ci despre mama. Adică Mama. Ființă model, preoteasă neîntrecută, organizatoare a familiei, a comunității, a satelor prin care a trecut. Neîntrecută gospodină, specialistă în prăjituri și zacuști, Mama scrie jurnal ca tânără elevă de liceu, ține discursuri în fața comunității din Torac, Yugoslavia – pe atunci, ține casa, face ordine între copii marcând în caiete bine ordonate ce fac bine și ce nu, pregătește casa pentru venirea armatei române. Reconstituită din câteva imagini, Mama este model ce atinge perfecțiunea.
Doina e opinionated, vede, aude, încadrează. Povestea vieții o duce, cine mai poate fi surprins, de la Bazoș la Los Angeles și Tijuana, în decurs de două ore. Scene rebreriene – bunicul verifică temperatura solului cu fruntea – , scene hollywodiene – fratele o plimbă, printre bogații lumii, pe malul oceanului, scene mexicane – Tijuana arată, practic, precum un cartier mai decăzut din Timișoara. Treceri fulgerătoare de la un subiect la altul, mirări în fața necunoscutului, nostalgie după bunicul autoritar și iubitor…
