Elena RAIA
Elena a fost profesoară. Nu oriunde și nu oricând. În Bărăgan, câmp al ciulinilor, în deceniul negru al represiunilor și repoziționărilor istorice, ideologice, sociale… În vremuri de răsturnări, Elena preda. Ce, cum, când și cui a putut. Română, franceză, istorie, desen uneori. Iar când nu preda, punea în scenă piese de teatru. Scene din Bărăgan suprapuse cu scene teatrale. Aproape ca o bună lecție de istorie trăită.