război

Cu o memorie extraordinară a lucrurilor, Gabriela Murgu retrăiește, prin povestea interviului, copilăria și tinerețea sa.

Copilăria “unde veneau vulpi, şi iepuri, şi căprioare, de la pădure, … cu multă naturaleţe, cu multă.., „bio”, am iubit animalele…, am iubit şi munca…”, prevesteşte o tinereţe tumultoasă din cauza refuzului tatălui de a intra în colectiv, dar munceşte mult şi răzbeşte în viaţă.

Pasionată de “cercetarea istoriei familiei”, moştenire din familie, de a cunoaşte anumite lucruri “poate unele sunt nimicuri, sau… dar pentru mine şi pentru familia noastră au fost interesante, drăguţe, memorabile …”, Gabriela Murgu face un istoric interesant al satului Waldau, infiinţat de bunicul ei, păstrând amintirile cu drag în memoria ei, fiindcă “acolo ne-am născut toţi.”

Horia este: jurist, șahist, liberal, voleibalist, corist, bănățean, orăvițean, central-european, futbolist, luptător pe front, interesat de cultură, montaniard, tată de medici, figură importantă a lumii bănățene de secol XX. Trăind o viață cât un secol, povestind o existență perfect suprapusă peste Marea, dar și mica istorie, și geografiile locale, cu genealogii ce trec spațiul Banatului, cu legături în diverse medii, diverse locuri, cu pasiuni și interese dintre cele mai variate, povestind cu calm, așezat, zile în șir și făcând o radiografie a societății românești de secol XX, Horia este nu doar un personaj sfătos cu tânărul căruia îi povestește, ci și, poate, un model de reușită în viață.

Heinrich, numit în manieră kafkiană de cea care l-a intervievat, K., este născut în Timișoara, cu aproape un secol în urmă, într-o familie care a cunoscut Istoria mare ce a lăsat traume nu doar la nivel personal, ci și colectiv. Dintr-un mediu asutro-ungar, cu ramificații egale spre Novi Sad și Timișoara, părinții lui H. ajung în Timișoara unde, în anii ’30, îl au pe H., apoi parcurg un drum greu prin istorie – marcat de legile rasiale, interdecțiile impuse comunității evreiești, rudele pierdute la Auschwitz, sau în masacrul de la Novi Sad. După război, Heinrich își încheie studiile, se căsătorește, se gândește să emigreze, devine tată, devine bunic… apoi, după ’90, devine povestitor și unul dintre purtătorii și transmițătorii memoriei.

Richard e un Călător dintr-o familie de călători, care au parcurs spații ale Europei: „Regensburg-Şopron-Panciova şi Turnu Severin” aparent la fel de simplu cum am parcurge câteva stații de tren. Averi făcute și pierdute, case construite și bombardate, adăposturi ocupate și lăsate, limbi învățate și vorbite perfect, șantiere comuniste parcurse la pas – despre toate povestește sine ira et studio.

Aflat în dialog cu un tânăr cercetător, Iosif retrăiește prin poveste copilăria și, în special, perioada tinereții. Războiul, instrucțiile din Croația, asediul Leningradului, revenirea acasă, apoi deportarea în Bărăgan marchează tot atâtea momente memorabile.
Un Crăciun – petrecut în plin război, în Viena, – e prilej de a decora camera și de a fi premiat pentru design.
O nuntă – a surorii – îl face să revină clandestin, pe tren (!) din Bărăgan.
O întâlnire într-o livadă – cea cu viitoarea soție – îl determină să se îndrăgostească la prima vedere.
O viață – patru casete audio.

Miorica spune o poveste. Dar nu așa cum ne-am aștepta, poveste despre ea. Ci despre mama. Adică Mama. Ființă model, preoteasă neîntrecută, organizatoare a familiei, a comunității, a satelor prin care a trecut. Neîntrecută gospodină, specialistă în prăjituri și zacuști, Mama scrie jurnal ca tânără elevă de liceu, ține discursuri în fața comunității din Torac, Yugoslavia – pe atunci, ține casa, face ordine între copii marcând în caiete bine ordonate ce fac bine și ce nu, pregătește casa pentru venirea armatei române. Reconstituită din câteva imagini, Mama este model ce atinge perfecțiunea.