celălalt

Pornind de la povestea familiei, Veronica ne invită într-o călătorie neașteptată. Născută în 1927 într-o familie de evrei, este martoră la evenimentele marcante ale istoriei recente românești despre care vorbește cu oarecare detașare. De la legionari la evacuarea evreilor din timpul războiului la ocupația rusă și venirea comuniștilor, Veronica le poate asocia cu anii de școală, cu primele locuri de muncă sau cu venirea pe lume a copiilor. De o cultură impresionantă, ea reface pe scurt istoria evreilor și prezintă obiceiuri specifice. Mutându-se în Israel, are ocazia de a vizita țara și de a aprofunda cultura, însă conflictele cu palestinienii și nenumăratele atentate fac ca viața acolo să fie trăită în frică.

Greu să îți dai seama că ai de a face cu un interviu și nu cu o lecție de istorie, însă interlocutorul, abil în a prezenta istoria locului, captivează prin amănunte spectaculoase despre trecerea la catolicism a bulgarilor de la răsărit. De la trimiterea la școală la Roma până la eliberarea de sub turci, interviul acoperă secole întregi de istorie pentru a explica cum au ajuns bulgarii să se stabilească în satul Dudeștii-Vechi din Banat.

Chiriţescu Petre, aduce poveștile despre tradiția de farmacist în familie, chiar de când s-a născut în farmacie, de-atunci și toată viața va duce din moștenirea familiei mai departe. Împrejurimile Oraviței, viața culturală, regimul comunist, alegerile pe care a trebuit să le facă în viață întregesc povestea vieții lui.

Ce legătură au vampirismul, minele de cupru și valurile de migrație către Banatul Montan? Numai Iuliu Galfy le putea lega și dezlega într-un interviu care iese din cadrele unei povești individuale, căci amintirile sale dezvăluie fragmente de istorie locală. Medicul istoric, așa cum se definește, care trece nonșalant de la Maria Tereza la pliculici, de la frătuți și bufeni la organizarea administrativă a Banatului Montan, de la fabrica de bere de la Oravița la legenda Beiului sau Pornografia bănăţeană. Picanterii, leacuri, legende se împletesc într-o poveste erudită și blândă.

Frederig König este german crescut în Timișoara într-un cartier multicultural, educat la Liceul Piarist. Cu aceeași curiozitate cu care în copilărie prindea fluturi, explorează muzeele din localitățile străine în care pășește (și nu sunt puține). Cum reușește el să ajungă în Europa în timpul comunismului ? „Norocul” (sau contextul, sau oamenii) îi surâde. Convins că „nu există un guvern bun.”, se consideră un om care evită cu nonșalanță extremele politice (refuză să fie atât nazist, cât și stahanovist). Interviul lui König are o alură de excepționalitate – căci toată lumea întoarce capul pe stradă când apare într-un Mercedes negru venit de la ambasada chineză din Bucureşti. Dar, în străfunduri, Frederic rămâne un spirit tânăr pasionat de fluturi și efemer… străbătând lumea într-o skodiță.

Amalia, fiică de negustori prosperi din Comloş şi absolventă a Şcolii Comerciale, ar fi putut avea o existenţă asigurată şi liniştită, chiar ternă. Iar dacă vreodată ceva pulsiuni aventuroase ar fi smuls-o din obişnuit, ar fi putut deveni eroină de roman asemenea verişoarei ei, Ana Suciu, cea care a luat drumul Americii şi pe cel al literaturii. Prin căsătoria cu băiatul lui Gheorghe Sarafolean, comloşan de vază, cărţile păreau să se fi aşezat cum trebuie şi tânăra familie să se fi aşezat şi ea la casa ce promitea să fie tot mai mare. De aici începe însă deturnarea firului existenţei, astfel că tânăra soţie şi deja mamă a doi copii începe să înveţe un vocabular, necunoscut până atunci: persecuţii, percheziţii, ordine de sus, punere sub urmărire, martori, uneltire contra statului, evacuare şi, în final muncă silnică într-un loc necomunicat, pentru soţul ei. Casa urmează să devină sediul CAP, copiii se vor obişnui să le vină seara sub fereastră tractoarele cu tractorişti, iar mama va urma să îşi împartă timpul între fabrica de cărămizi şi alte munci sezoniere prestate în vederea supravieţuirii. Dar asta doar până la întoarcerea soţului, pentru că atunci lucrurile se schimbă total, familia se reuneşte. Urmează ca, de data aceasta împreună, să fie deportaţi în Bărăgan pentru alţi cinci ani. Când bănăţenii se întorc din Bărăgan şi încep să îşi caute casele lor, acum batjocorite, capul familiei Sarafolean este din nou arestat pentru încă zece ani. Victimă colaterală a detenţei soţului şi tatălui copiilor, intervievata nu se foloseşte de ocazie pentru a-şi expune suferinţa. Ea pune un ecran dincolo de care parcă s-au întâmplat toate. Copiii însă au fost martorii care nu pot să tacă. Silviu Sarafolean a fost preşedintele Asociaţiei Deportaţilor în Bărăgan, iar vocea lui s-a făcut auzită. Fiica, Dora, descrie într-un interviu, după 50 de ani, momentul părăsirii casei: „Am părăsit casa şi vecinii înconjurau casa şi… lacrimi şi jale, nu se poate reda în cuvinte nici după 50 de ani sentimentul acela foarte dureros. Că ne-am dat seama că nu ne mai întoarcem curând şi că se rupe ceva în viaţa noastră.» (interviu cu Dora Sarafoleanu realizat de Cristina Mincu la 22 februarie 2005, AIOCIMS interviu nr. 2060)

Bogdan Valeria, cu o memorie extraordinară a lucrurilor, retrăiește, prin povestea interviului, copilăria și, în special, perioada tinereții. Cele mai importante etape ale vieţii, inclusiv deportarea în Bărăgan, revenirea acasă, sunt înşiruite cu detalii care nu te plictisesc, ci te fac să asculţi, iar pe alocuri să te întristezi, cum o face ea, când emoţiile puternice o fac chiar să plângă. Toate acestea adunate în povestea ei de viaţă cu multă suferinţă.

Horia este: jurist, șahist, liberal, voleibalist, corist, bănățean, orăvițean, central-european, futbolist, luptător pe front, interesat de cultură, montaniard, tată de medici, figură importantă a lumii bănățene de secol XX. Trăind o viață cât un secol, povestind o existență perfect suprapusă peste Marea, dar și mica istorie, și geografiile locale, cu genealogii ce trec spațiul Banatului, cu legături în diverse medii, diverse locuri, cu pasiuni și interese dintre cele mai variate, povestind cu calm, așezat, zile în șir și făcând o radiografie a societății românești de secol XX, Horia este nu doar un personaj sfătos cu tânărul căruia îi povestește, ci și, poate, un model de reușită în viață.

Petru este un supraviețuitor. Al războiului, al deportării, al Securității, al închisorilor. Povestea lui și a familiei ne duce de la Comloșu Mare în America, la Detroit, apoi din nou la Comloș, apoi pe Bărăgan, la Vădeni, apoi din nou la Comloș, apoi în închisori, la Jilava, în Bălțile Brăilei. Reper permanent, implicit, loc de reîntoarcere și restabilizare e Comloșul, un spațiu în care țăranii pot deveni domni, apoi pot pierde statutul, apoi pot deveni rezilienți în fața vremurilor mult prea dinamice, care rup destine.