Elena a fost profesoară. Nu oriunde și nu oricând. În Bărăgan, câmp al ciulinilor, în deceniul negru al represiunilor și repoziționărilor istorice, ideologice, sociale… În vremuri de răsturnări, Elena preda. Ce, cum, când și cui a putut. Română, franceză, istorie, desen uneori. Iar când nu preda, punea în scenă piese de teatru. Scene din Bărăgan suprapuse cu scene teatrale. Aproape ca o bună lecție de istorie trăită.
Miorica spune o poveste. Dar nu așa cum ne-am aștepta, poveste despre ea. Ci despre mama. Adică Mama. Ființă model, preoteasă neîntrecută, organizatoare a familiei, a comunității, a satelor prin care a trecut. Neîntrecută gospodină, specialistă în prăjituri și zacuști, Mama scrie jurnal ca tânără elevă de liceu, ține discursuri în fața comunității din Torac, Yugoslavia – pe atunci, ține casa, face ordine între copii marcând în caiete bine ordonate ce fac bine și ce nu, pregătește casa pentru venirea armatei române. Reconstituită din câteva imagini, Mama este model ce atinge perfecțiunea.
