Veronica BAN

Eu sunt născută în Arad. Maică-mea era din judeţul Arad şi tata din Arad. Bunicii din partea mamei ţineau o prăvălie într-o comună de lângă Săvârşin. Prima clasă am şi făcut-o în comuna Juliţa. Acolo am făcut clasa întâi. Pe urmă din clasa a doua am început să învăţ în Arad. Când acolo, când aici. Eu sunt născută in anii 27, în primul rând, iar prin anii 32 începuse criza economică şi-atunci taică-meu a rămas fără servici …şi bunicii fiind la ţară, ei m-au ajutat mai mult. Apoi, deci, din clasa a doua am învăţat la Arad, la Şcoala Primară, pe urmă…, în 38 am intrat la Liceul Comercial, de unde, prin 40, fiind evreică, am fost exmatriculată. Pe urmă s-a înfiinţat la Arad o şcoală unde am avut şi câţiva profesori de la liceul de stat, dar majoritatea celor care ne-au învăţat erau studenţii de la facultate, care, la fel, fuseseră exmatriculaţi…. Şi-atunci ne dădeam examenele la Timişoara unde erau două licee evreieşti. Liceul Comercial era prin Fabric, lângă Biserica Evreiască…deci, reuşisem să învăţ primele două clase la Liceul de Stat din Arad şi pe urmă la

şcoala asta special înfiinţată pentru cei excluşi. Iar următoarele examene mi le-am dat pe toate la Timişoara. În 41, tocmai mă întorsesem de la Timişoara, de la examene, când a venit bunica să mă ia la ţară zicând că într-un război mondial (după cum ţinea ea minte din primul) era mai mare siguranţa într-o comună decât într-un oraş. Ca peste două zile să vină jandarmeria să ne ridice. Era evacuarea evreilor din sat. Ne-a dus pe toţi la Arad, spre norocul nostru, şi nu în altă parte, mai departe. M-am întors acasă la părinţi. Mama era grav bolnavă, iar tata ridicat din 39, prima dată ca şi….miliţian sau cum se chema, nu mai ţin precis minte, ….vârstnicii care erau după stagiul militar au fost duşi la muncă. Şi-a lucrat la, atunci se înfiinţase, linia Carol, linie de apărare a frontierei în vest, pe la satele astea din nordul judeţului, Pomişor, Cătuneşti….nu le mai ţin minte. Atunci, mama fiind în pat foarte bolnavă, m-am apucat să întreţin familia din lucru de mână. Remaiam ciorapi.

Şi-am remaiat ciorapi până când a venit legea cum că familiile evreiești nu au voie să țină personal creștin. Şi-atunci am mers, era aici în Arad o fabrică de mătase Schwartz…… aveau doi băieți. Şi-am fost la această familie să ajut băieții la învățătură, să fac curățenie, să ajut la bucătărie, deci, un fel de fată în casă pentru toate. Peste vreun an şi jumătate sau doi i-am părăsit pentru că am continuat să învăț ca să merg la Timişoara să îmi dau examene. Ziua ajutam în gospodărie, iar seara învățam. Pe urmă am fost angajată la o familie de vârstnici, tot evrei, aceeași poveste…acolo erau doi bătrâni; le făceam curățenie şi continuam să învăț. Am terminat în 42. În 43 m-am angajat ca menajeră. A murit soacră-mea, mama soțului,…, şi tatăl lui a rămas singur. M-am angajat la ei pentru că deja terminasem școala.

Şi socrul meu, care era specialist în industria lemnului, ținea un ziar, căruia, datorită legilor de atunci i-a dat numele unui cetățean, nu mai țin minte prenumele, dar numele de familie era ––. Acesta era şi secretarul Asociației Comercianților de Lemne din Transilvania. Înainte de a se pensiona, el a fost şi director la Întreprinderea Forestieră, Patria pe vremea aceea, care era foarte mare. Avea fabrică de cherestea în Ardeal, la Sălămaj. Aveau în proprietate multe păduri, iar el era un specialist foarte recunoscut, foarte apreciat în branșa lui. Şi am fost la el până la 23 august 1945. Atunci l-am părăsit şi am învățat stomatologia tehnică. Vărul meu era tehnician stomatolog, avea un atelier; şi-am învățat cu el mai departe până în 46 când m-am căsătorit.

Atunci am rămas gospodină. Asta până în 47 iunie sau iulie, memoria îmi cam scapă acum după 44 de ani…. Şi-am lucrat pe urmă la Cooperativa fostă Solidaritatea. În Arad, o cooperativă comercială, când la contabilitate când la casierie că se făceau schimbări şi aveam multe unități în oraș , ba mă puneau, lipsea o casieriță… vreo patru ani de zile am lucrat în colț la uzina de vagoane; atunci s-a redus numărul contabililor; între timp am născut două fetițe gemene care au crescut în creșa uzinei de vagoane şi au participat la concursuri culturale pe țară cu dans şi cu cântece. Şi în anul acela a fost nunta de pe Găina; a fost spectacolul unde am luat premiul I pe țară, cu copiii şi cu echipa de dans am venit acasă primiți cu mare alai ;

şi pe urmă mi s-a născut a treia fetiță ; cooperativa Solidaritatea s-a desființat, am ajuns la alimentara; tot am continuat să rămân la asta; pe urmă am fost adusă la contabilitate din nou; de la alimentara am ajuns la ICRA care era depozit en-gros şi acolo am ținut evidenta contabilă; când s-au desfăcut în întreprinderi independente am ajuns la IRVA şi IRVA a fost tocmai în spatele Fabricii de Textile, afară în câmp unde a fost cândva depozitul Fabricii de Cărămidă; şi fiind foarte greu să merg până acolo, m-am transferat cu ajutorul lu’ cumnatu-meu, care era atunci șeful Serviciului Financiar în Arad, la FructExport care iar, la fel, s-a despărțit. S-a format Vinexport şi Legume …. şi nu ştiu ce. Şi-am ajuns la Vinexport unde am lucrat până în 1981 1 septembrie. Acum am făcut 20 de ani. Deci asta ar fi, aşa-n linii mari.

Acum, nu ştiu… acolo pe tot parcursu’ am fost contabilă… noi eram în legătură directă cu Bucureştiul; …. aşa că până la urmă am ajuns înlocuitor de şef contabil , efectiv l-am înlocuit aproape un an de zile. Asta ar fi pe linie profesională; acum ce-ar fi ceea ce v-ar interesa în altă direcţie; nu ştiu pe ce se bazează articolul, am citit în iarnă un articol despre viaţa evreiască de-aici ; noi am fost o familie de aşa-zişi evrei laici, nu fanatici; bunica mea, cu toate că familia ei provenea din sudul Poloniei unde au fost evreii mult mai înainte ( s-au tras în Maramureş din zona aia); străbunicul meu, tatăl bunicii, a venit împreună cu primul Neumann? la Arad. Unul a venit din Polonia Neumann şi unul din nordul Austriei; pe drum s-au întâlnit şi s-au stabilit împreună aici şi au pus bazele, temelia Fabricii Neumann de spirt, în Vlaicu şi se ocupau cu cumpăratul ; şi cum era pe la jumătatea secolului 19, se transportau boii cu trenul şi semănau pe jos; cum era înecat până pe la Haţeg pe-acolo şi veneau cu vitele şi-ntre timp a scăzut foarte mult preţul; ei doi au avut o pierdere mare; au desfăcut asociaţia lor.

Neumann a continuat şi, după cum cunoşti că s-a întâmplat la Arad, Fabrica de Spirt şi Drojdie, pe urmă Textilele au continuat şi-au făcut avere, palatele… străbunicul meu şi-a deschis o prăvălie în comuna Ilteu, tot în judeţul Arad, lângă Săvârşin şi după momentul ăla familia a rămas unică ; am fost cinci surori care s-au căsătorit şi s-au împrăștiat de la Haţeg până la Arad; şi pe urmă copiii lor cum au crescut… de fapt, surorile…., mama a avut trei surori din care una a rămas cu bunicii, nu s-a căsătorit şi până în 41 ( bunicu’ a murit în 37 şi bunica în 39) cu perioada legionară li s-a luat prăvălia şi cârciuma; a rămas numai cu locuința, pământ nu aveau; țarină ca de obicei la ţară; ei trăiau din grădina de lângă casă şi din prăvălia şi cârciuma care erau ….şi veseleau trei comune;

că din 1916 când s-au desfiinţat , unde au fost fabricile am umblat şi eu pentru că fostul proprietar… ca să zic, acolo în castel; şi din castel, un bazin pentru broaşte ţestoase din beton şi fundamentul casei a rămas până când am fost eu, până în anii 40, aia încă se vedea în vecini, că pe urmă s-a lucrat mai în continuare; au fost întreprinderile mari de exploatări forestiere din Arad; au fost multe; şi-au continuat să lucreze; exploatarea lemnului s-a continuat şi era un tren care mergea până la Slatina de Mureş; ăsta a fost rămas de pe vremea fabricilor… şi venea până în gara Vărădia de pe Mureş; vreo 20 ceva, 30 de kilometri pe vale în sus; şi făceam excursii până acolo;

… şi-acuma să trec la partea religioasă; religia noastră e împărțită în două mari grupuri; e gruparea evreilor spanioli care susține că ei sunt adevărații originali pe care Titus în 70 i-a izgonit din Israel şi din nordul Africii au ajuns până în Anglia; şi acest rit este în toate țările arabe şi în Irak şi în Iran, toţi aceştia au fost numiţi spanioli sau în ebraică se numeşte sefard. Celălalt mare curent religios, ăştia s-au tras pe urmă şi în Olanda şi în partea vestică a Europei… celălalt curent sunt cei care s-au tras de pe meleagurile ruseşti, unde, nu se ştie precis, zece tipuri evreieşti din cele 12 câţi au fost pe vremea lui Iacob, cei 12 fii ai săi din care s-au făcut cele12 tipuri; şi nu se ştie exact dacă din cele 10 tipuri dispărute sau un popor din stepele ruseşti au trecut la religia mozaică, pentru că religia e mozaică; Moise a luat tablele Legii pe muntele Sinai şi totul se bazează pe cele 10 porunci;

acuma în decursul anilor, că e 476.. și nu ştiu cât, au intervenit rabinii care, denumirea preoţilor ce au completat şi au explicat până în zilele noastre legile aşa încât cele 10 porunci au ajuns la 5 mari volume care se citesc; legile poartă denumirea de Thora şi aici aş completa cu lucrările lui Rambam şi o mulţime de preoţi din ăştia care au devenit conducătorii poporului până în zilele noastre; unii ţin şi astăzi în mod necorespunzător cu secolul XX şi mai puţin XXI şi cu îmbrăcămintea şi cu perciunii şi… celălalt grup de care am început să vorbesc, s-a cunoscut sub numele de cazahii (khazari??) cu h la sfârşit a căror capitală a fost cufundată în marea Caspică. Pe acest curent nobil care s-a extins până în Polonia, Germania şi cam păstrând vechile tradiţii, au ajuns în Munţii Caucaz, (acolo s-ar fi refugiat… că de 2000 de ani multe s-au întâmplat); curentul ăsta nordic, şi ăsta s-a descompus.

Şi sunt neologii care sunt laicii şi mai apropiat de viaţa de astăzi ţin religia, în anumite popoare păstrează sâmbăta, aprind lumânările de vineri seara şi în toate sărbătorile, dar nu sunt atât de închegaţi de Kashrut; de fapt ce-i Kashrut; acum 5000 de ani poţi să-ţi imaginezi că n-au existat nici frigidere, nici…..toată….modernă care există astăzi, şi-atunci, pentru ca carnea să nu se strice în clima de-acolo, au introdus legile astea că carnea trebuie ţinută în sare şi apă şi complet scos sângele din ea; şi tăiatu’ păsărilor n-avea voie să se facă decât în…., care în câteva secunde, cu un cuţit ascuţit, să nu sufere animalul pe care îl sacrifică; atât animalele mari, oile sau vitele să fie tăiate …; carnea de porc interzisă din cauză că în călduri se strica cel mai repede; nu erau sistemele de conservare de astăzi şi atunci ca să nu se strice… , şi acum , noi în ultimii ani am apucat trichinoza, cine ştie atunci ce boli existau; şi toate astea sunt prescrise prin lege pentru că omu’ primitiv de –acum câteva mii de ani nu înţelegea faptu’ că, mă rog, curăţenia şi pregătirea şi-ngrijirea de astăzi sunt necesare pentru păstrarea sănătăţii, atunci ei explicau; dacă preotu’ zicea că asta nu-i voie, nu făcea, şi prin asta ei tot completau legile;

şi până-n ziua de azi au rămas o mulţime care respectă; acuma să trec la părinţii din partea tatălui; prin actualele studii din Israel se cunoaşte faptu’ că romanii în anul 101 –102 când au ocupat Dacia; erau luptele cu Traian, Decebal… un grup de evrei a fost adus de ei şi i-au stabilit la Alba-Iulia pe teritoriul României, primii evrei prin anul 100 după numărătoarea creştină au fost stabiliţi; acuma că bunicii mei….; tata îi născut în Alba Iulia, părinţii, tatăl, familia tatălui se trăgea de-acolo; că sunt descendenții acestor familii sau au ajuns mai târziu, nu se poate şti; nu ştiu prea mult despre această familie; în schimb mama a avut o familie foarte mare pentru că însăşi bunica mea , fiica acestui Friedmann îs născuţi în Arad. Friedmann care a venit împreună cu Neumann în Arad, copiii lor s-au născut în Arad; deci copiii familiei Friedmann îs născuţi în Arad; şi încă bunica mea era, cu toate că locuia la ţară, din cei care respectau Kashrutul.

Până la un anumit moment când trimiteau… , ei erau singura familie de evrei din sat, şi-n Săvârşin, acolo era o mică comunitate şi-odată cineva a venit: “ uite omul vostru de încredere, pe care voi îl trimiteţi să meargă să vi se taie păsările” , respectivu’ din Săvârşin care tăia conform…, cum să numesc, îmi scapă cuvintele româneşti,… conform tradiţiei, “l-am văzut că s-o oprit în deal; zice, s-a oprit acolo, el văzut de mai multe ori cum de taie şi-a scos briceagu’ şi-a tăiat” şi-atunci bunica a zis:” dacă el taie cu briceagul cu care taie slănina, nu mai trimitem la tăiat, tăiem acasă”. Dar s-a continuat să se păstreze această separare între produsele de carne şi produsele lactate. Că asta e principala bază, să nu fie amestecate; evreu’ habotnic ţine pentru o perioadă de o oră sau două după ce a mâncat , lapte, până mănâncă carne sau invers; şi noi acest obicei deja l-am lepădat; şi mâncăm de toate; este aici în Arad căminul de bătrâni, unde este un restaurant cușer; vin turişti, nu ştiu ce, care păstrează…; ăştia de rit spaniol, sefarzii, până în ziua de astăzi marea lor majoritate păstrează pentru că au trăit mai izolat; şi cele două exagerări s-au păstrat; că ei stăteau izolaţi; în timp ce noi,aici, ne-am amestecat; aici familia n-a mai păstrat … ;

am trăit amestecaţi; eu tot aşa cunosc datinile româneşti ca şi ale noastre pentru că pe vremea aia era obligatoriu (la şcoală) să înveţi şi religie şi din clasa întâia primară am început să învăţ religie şi până prin anii 40 că, d’aia n-am zis la început că, după război, după ce-am fost la…, când am ajuns să lucrez la cooperativă, la unitatea de la Astra, m-am înscris la liceul seral şi-am terminat seralu’, am luat bacalaureatul. Şi aşa am ajuns să lucrez la contabilitate.
….
Ce ar fi ce v-ar interesa, pentru că eu dacă-ncep să povestesc foarte mult, … am avut o străbunică care stătea…., bunica, adică mama bunicului meu, a ajuns la vârsta de 104 ani în 1947; doctoru’ Vuia de la maternu’ din Arad a zis să vin peste două săptămâni la control la el ; şi de la vizita medicală ne-am dus s-o vizităm pe bunica…

Dânsa avea patru fete şi un băiat; bunicul meu a fost primul mort dintre copiii ei, în 1937, 69 de ani; un aşa numit accident; el ţinea prăvălia şi cârciuma şi într-o zi de duminică a dus un butoiaş din magazie în cârciumă, a făcut o hernie şi cum atunci medicina încă era alta decât în zilele noastre, fiind la ţară, medicu’ în trei zile n-a constatat diagnosticul corespunzător , că medicu’ venea din a patra comună,… a fost adus la Arad… şi într-o săptămână a fost mort. Şi eu nu ştiam că străbunica asta asta de 104 ani care şi ea îşi începuse viaţa , să zic aşa, la………., ea tot în Arad era născută , dar pe urmă, după ce s-a căsătorit, ţineau prăvălie la Buteni, lângă Moneasa… şi bunicu’ meu a fost născut acolo; la vârsta de şase ani a rămas orfan, el mai avea două surori gemene din care una a atins aici, în Arad, vârsta de 88 de ani, şi celaaltă trăia la Mocrea şi Apateu , din vie; natural că în perioada evacuării au fost duşi la Arad; toată evereimea în 1941 au fost evacuaţi, în 39 ni s-au luat proprietăţile; şi ei veneau la aceasta…, mama la străbunica ; una din fiicele acestei surori a lui bunicu-meu , aia care trăia la Mocrea, (erau surori gemene), a murit la 93 de de ani, în…., bunica a murit la 64; nu murea dacă nu aluneca iarna pe gheţuş, aici, în Arad; a alunecat, şi-a fracturat piciorul şi vreo şase luni a zăcut la pat;… aşa o construcţie sănătoasă avea!

Şi aia am spus, că după ce-am fost excluşi din şcoală, studenţii evrei ne-nvăţau, aveam examene la Timişoara, şi după aia, după război, din 45 când m-am încadrat ca angajată în comerţu’ de stat, de fapt şi în Exportu’ unde am lucrat peste 20 de ani, a fost tot de stat, toate întreprinderile… şi-am ieşit la pensie după ce…, şi eu aia am zis, c-am avut două fete gemene, am avut în 50 un băiat care la 4 luni a murit ; s-a născut cu o malformație a traheei şi din cauza asta, … şi tratamentele de-atunci n-au fost de astăzi, nu l-au putut salva; şi-am o fiică cu şapte ani mai mică decât gemenele; fetele mi-au lucrat în…, au început după ce au dat maturitatea să lucreze în învățământ, una ca laborantă la actualul liceu, din nou, Ghiba Birta şi cealaltă a fost la Pedagogic; şi de la Liceul Pedagogic, când s-a-înființat Centrul de Calcul din Arad, a ajuns acolo; la Centrul de Calcul, ca funcționară, unde, în 80 s-a căsătorit…; şi-a lucrat la Centrul de Calcul până în 86, la sfârșitul lui 86, 1 decembrie 86. Aia care a fost la liceu, laborantă, aia s-a căsătorit în 75, a plecat logodită în Israel şi-acolo s-a căsătorit; din 75 trăiește-acolo.

Fiica care lucra la Centru de Calcul a rămas în 81 văduvă; ea s-a căsătorit aici în Arad, a rămas cu o fetiţă de zece luni pe care cu chiu cu vai a crescut-o; din nefericire ambii gineri, ăsta din Arad ….la 33 de ani a murit de metastază generală şi noi am trăit, familia, împreună; cu mama mea care a trăit până la 87 de ani, soţu’ şi cu mine am lucrat şi fiica, după ce s-a întors a lucrat; un timp mama era cu fetiţa şi pe urmă eu, la 44 de ani venise legea care mi-a permis să mă pensionez…

Dacă vă interesează ceva în legătură cu, în general, evreimea din Arad , pe vremuri erau două biserici; una în strada…. P-ţa….sau Badea Cârţan; Biserica Ortodoxă şi Biserica Neologă; amândouă încă stau în picioare; … Neologa a fost închisă şi, în acest ultim an, clădirea Bisericii Neologe e clădirea aia mare , de pe Horia Alexandrescu sau cum se cheamă strada aia mare unde trece tramvaiul, din P-ţa Avram Iancu înspre Aradul Nou, şi este strada şi-n care îi o străduţă aşa mică rotundă; acolo e o singură clădire înconjurată de trei străzi; aia era Biserica Neologă; şi în acest an au fost ţinute acolo trei concerte; ultimul concert, după câte-am auzit de la arădeni acum, ce s-a ţinut aici, a fost în favoarea copiilor părăsiţi sau cum se cheamă; deci interiorul, sala care a fost, de fapt biserica, nu se mai foloseşte ca biserică, nu se mai oficiază-n ea; rabin în Arad nu există; în total dacă mai sunt 80 de persoane evrei care sunt arădeni, localnici, aici; şi la căminul de bătrâni, acolo este o cămăruţă unde vineri seara şi sâmbătă se mai oficiază rugăciuni; dar conform legii religioase, trebuie să fie cel puţin 10 bărbaţi care au depăşit vârsta de 13 ani; pentru că la vârsta de 13 ani băieţii sunt consideraţi maturi, maturi în privinţa că pot face parte dintr-o comunitate care se roagă; la o înmormântare sau oriunde, pentru a putea efectua o rugăciune oficială trebuie să fie prezenţi 10 bărbaţi; femeile nu contează; în general în cadrul legii evreieşti, femeia e considerată, de cei care ţin legea, de gradul doi.

Acuma,…, tatăl meu din prima zi când s-a ridicat, a fost prima oară ridicat ca şi cei ce depăşiseră vârsta pentru militărie; erau… militari sau nu mai ţin exact minte cum, dar din 1939 august până în 45, 23 august, a fost plecat din casă. .. prima dată a lucrat la linia Carol, aici în vestul ţării şi, pe urmă, după ce a urcat munţii, a fost dus la Sighişoara unde a lucrat la linia ferată; deja asta era muncă obligatorie, specific evreiască. De acolo s-a întors bolnav şi la 70 de ani a decedat. În copilăria mea, ţin minte că majoritate medicilor, avocaţilor…., de-a lungul bulevardului erau marile magazine, prăvălii evreieşti care alimentau prăvăliile prin judeţ. Ăştia erau mai mult en-gros-işti. Aveau ei şi clientelă pentru comerţu’ en-detail, dar marea majoritate erau en-gros-işti. Mai ales pe partea dreaptă, dacă mergi, începând de la casa cu lacăt, erau ba magazin de…., pielărie şi magazin de materiale pentru confecționarea pantofilor… Pentru că Aradul n-avea fabrică de încălţăminte. Încălţămintea era confecţionată.

Şi-atunci erau şi foarte mulţi meseriaşi. Şi printre meseriaşi au fost mulţi evrei. Turnătoaria de clopote Foenic??????? era tot evreu. A apărut în Arad, eu, cineva mi-a trimis în limba maghiară, o cărţulie a lui Puskin Peta, dacă-l ştii, el lucrează la ziarul din Arad, a scris şi o carte; acolo aşa, pentru că au apărut foarte multe cărţi… unii îşi amintesc, alţii au venit, au locuit,….şi eu care aici m-am născut şi aici am trăit cu mici întreruperi care au fost la bunici; în continuu naveta între oraş şi ţară, pentru că au fost perioade când tată-meu nu se putea angaja şi-atunci…, bunicii, orşicum aveau gospodăria lor; şi am citit şi nişte articole care o parte corespunde, o parte îi departe de realitate . Noi suntem plecaţi din ţară de 14 ani şi sunt unele lucruri care mi s-au lămurit în Israel. Fiică-mea a plecat acum vreo 26 de ani, în 75, în septembrie . Prima. Când a murit el . Şi pe urmă asta care a rămas văduvă aici, la 33 de ani, de la Centrul de Calcul. A plecat cu noi. Aia mică a fost studentă la Timişoara şi ea a plecat în 76. Acolo lucrează în electronică, în calculatoare. Şi cam asta ar fi cam ce te interesează? …. că eu am încercat să fiu cât mai sumară.

Ce limbi vorbiţi?
Ce limbă vorbesc…. Limba mea cea mai vorbită este româneasca. ….şi literară şi dialect ardelenesc. ….pentru că în permanenţă am fost în legătură cu comuna Juliţa, de unde, …, era stabilită familia mamei….şi m-am obişnuit eu înţeleg şi cum vorbesc ei şi făcând şcoala românească am învăţat limba literară. Pentru că toată şcoala am făcut-o la şcoala de stat cu excepţia anilor în care am fost exclusă. …în urma legilor….foarte greu. Pentru că în perioada aia cât am fost eu angajată la diferite familii aveam o mamă care efectiv zăcea în pat, nu se ţinea pe picioare şi în caz de, ştii situaţia lu’ maică-mea, eu primeam mâncarea pe care o împărţeam, şi ori dimineaţa ori seara când eram liberă, pentru că copii fiind şcolari mici, la familia Schwartz, …. Mama mai făcea şi ea lucru de mână pentru că pe vremea aia se purtau fularele astea croşetate din lână. Noi toată familia pentru că bunică-mea ca şi evreică, pe vremea copilăriei ei, nu erau şcoli şi ea a făcut la călugăriţe la Lipova şcoala. Şi-acolo baza era lucrul de mână. Şi dacă ea lucra foarte frumos şi se pricepea la toate, ne-nvăţat pe toţi, şi pe copii, şi pe nepoţi, tot felu’ de lucru de mână.

Aşa că-n perioada asta, foarte foarte greu….că noi aveam cartele barate, evreii. Era perioada de cartele de alimente în perioada războiului. Noi nu primeam porţia pe cartelă. Aveam cartele separate. Barate. Şi primeam ori jumătate, ori serii… pâine, ulei, zahăr…carne vedeam la săptămână…dacă…era o perioadă extrem de grea şi-atunci până ce nu m-am angajat mama croşeta sau împletea, tricota ciorapi de lână sau fulare din astea sau tot felu’ …ce primeam să facem. Erau familii mai tinere care…, aveam foarte mulţi prieteni şi creştini. Şi în continuu am fost în relaţii… nepoata preotului ortodox din sat până şi astăzi…. Acuma că sunt aici, până ieri am fost preocupaţi cu prelungirea buletinului, că noi n-am renunţat la cetăţenia română. Şi-avem paşaport românesc. Anul ăsta s-au introdus mai multe formalităţi. …da. Până-n ziua de astăzi…, ea-i vârstnică cu mine, suntem prietene, corespondăm, ţinem legătura…

Eu am crescut într-un mediu din ăsta, cunosc toate tradiţiile şi legile şi tot ce se cere pe linia noastră. Dar totodată cunosc şi cele ortodoxe române. Am fost trei fete de aceeaşi vârstă, nepoata preotului ortodox şi fiica preotului greco-catolic care, …, toate vacanţele de vară le petreceam împreună şi prietenia… cea greco… au plecat prin regiunea Haţeg pe-acolo pe undeva, ne-am pierdut. Dar cu astalaltă care era …, familia stabilită-n Arad, fratele preotesei a fost prefect de Arad …Iuliu Marşeu… Şi familia asta ….a rămas legătura….mama cu mama ei, eu cu ea, şi-n ziua de astăzi…

Vorbiţi şi maghiara?
Vorbesc. Vorbesc maghiara şi vorbesc şi germana. Vorbesc maghiara pentru că părinţii au făcut şcoala în perioada austro-ungară. La şcoala maghiară. Unde este astăzi Ghiba Birta, acolo era Liceul de fete maghiar. Mama acolo a terminat. Vorbesc şi germana. Am prins-o şi de la bunici. Bunicii şi mama vorbeau perfect germana. Eu mai slab, dar datorită serviciului pentru că …, Fabrica de vagoane şi textile, majoritatea muncitorilor în perioada 50 până-n 54, aveam nevoie de limba germană şi acolo am învăţat. Cele trei limbi pe care le posed destul de bine româna, maghiara, germana …şi de când sunt acolo am învăţat şi limba lor pentru că aia îi limba statului şi nu mă descurc altfel. Înţeleg franceză, am învăţat la Comerţ…. Am ştiut bine nemţeşte, dar franceza am uitat-o, pentru că în ultimii trei ani de liceu, când am făcut seralu’ …. Am intrat în perioada aia de seral când s-au făcut zece clase. După clasa a zecea…da, a zecea, am dat maturitatea…am ştiut foarte bine …., dar pur şi simplu am uitat-o…acuma îmi pare rău c-am uitat-o… de când s-a desființat Uniunea Sovietică şi s-a deschis frontiera au venit foarte mulţi evrei…. Şi ei şi astăzi vorbesc. Israelul şi astăzi e un Babilon. Nou-veniţii până ce se obişnuiesc, numai până la o anumită vârstă sunt de natură să înveţe limba pentru că e o limbă străină, altă familie de limbi, … eu mă uit la canalul de televiziune italian, îl înţeleg cel mai bine, datorită limbii române, şi-mi amintesc câteva cuvinte pe care le-am învăţat la Liceul Comercial… Şi germana am învăţat-o în Comerţ pentru că în anii 40 limba obligatorie a fost şi germana. În clasele inferioare de la Liceul Comercial. Şi franceza… a trecut prin toate clasele..

Aţi avut probleme, aţi avut prieteni care să aibă probleme mai mari…?
Păi, am avut noi familia, ….tatăl meu a murit în 64 şi în perioada legionară, în 39, preotul greco-catolic avea două fete, una din …, ceva mai mare decât mine, şi-avea o fiică care era studentă şi aia a plecat în legiune şi-a fost legionară. În afară de asta, în gara Vărădia a fost un ceferist oltean …care i-a pus pistolu’n … pe bunica, fiind în vârstă, am adus-o la Arad. A rămas mama cu sora ei necăsătorită în casă după ce cârciuma, prăvălia, …totul a fost luat. Aveam numai partea de locuinţă de locuit. Şi pe mama, ţăranii din sat …n-au putut să plece să se întoarcă-n Arad prin gara comunei Vărădia, …şi-au ascuns-o în car cu fân, îmbrăcată ţărancă, în portu’ de-acolo, şi-au dus-o la a treia gară. Cu căruţa peste dealuri şi acolo au pus-o pe tren să vină acasă. Şi pe urmă au fost în proces. Mama a fost dusă, fiind legile din perioada legiunii, ….

La sfârşitul acestei perioade cât a fost Horia Sima, s-au intentat pe urmă procese contra lor, şi mama a fost luată la principal, sub escortă militară, dusă la Timişoara la Tribunalul Militar, pentru că acolo s-au judecat aceste probleme. Până dup-o perioadă când a revenit locuinţa. O parte din locuinţă a fost prăvălia şi cârciuma. Pentru că acolo s-a stabilit …., în perioada aia a început comuna să primească medici şi a fost luat pentru ei tot cu mobilierul bunicii. Şi în 41 când ne-a evacua, medicu’ a avut ordin de chemare înspre şi pe noi, a fost prima noapte din viaţa mea când am văzut cum crapă zorile, pân-atunci io n-am trecut o noapte trează, …aia fost prima noapte într-un vagon, bouvagon, aşa se cheamă vagoanele de vite, ne-au dus până la Arad. Şi …tata când a fost plecat, aia a fost o perioadă extraordinar de grea….

Aveam 12 ani şi-am rămas stâlpul familiei…mama cât putea lucra că n-avea…, mama a fost de patruzeci şi ceva de kilograme, de statura mea care, io azi am 63 de kilograme. Mergea pe stradă ţinându-se de pereţi că nu putea să se ţină pe picioare. Comunitatea ne-a dat ajutor cât ne-a dat. Atunci a fost o lege că gratuit să predăm efecte de-mbrăcăminte, tot felul de lucruri…. şi lenjerie de pat şi îmbrăcăminte. Era fixat numărul: ciorapi, chiloţi, cămăşi, prosoape,…., nu le mai ştiu exact, nu la mai ţin minte. Au trecut câţiva anişori de-atunci. Asta era prin 41, 42 … am dus-o foarte foarte greu. Am rămas, după ce bunicu a murit, bunica a ţinut în continuare prăvălia. Mama când a fost la Arad, când a fost acolo s-o ajute. Că era o prăvălie considerată destul de mare…

şi era un centru de exploatări forestiere în care erau vreo patru sau cinci întreprinderi forestiere care transportau lemnul la Arad, nu numai în Arad, că transportau în regiunea minieră, că se făceau pentru mine stâlpii de mine, se făceau stâlpi pentru liniile ferate. Şi-acolo se clasificau lemnele, totdeauna gara era plină şi fiecare întreprindere îşi avea specificul. Şi aceşti muncitori forestieri aveau carnete cu care veneau la cumpărătură şi când îşi luau plata, cum ziceau ei salariul lunar, veneau şi-şi achitau datoriile. Din momentul evacuării, aceste datorii au rămas neachitate că n-au mai venit după noi la Arad să-şi achite datoriile. Unii, ulterior, foarte puţini, au mai venit şi-au mai adus câte ceva, dar foarte puţini. Mai mult veneau dacă aveau ceva de rezolvat în oraş, ca să aibă unde dormi treceau pe la noi şi mai aduceau ceva păsări, ce-aveau ei în gospodăria lor. Aşa că suma, contravaloarea prăvăliei care a fost predată pe urmă la doi localnici, cu inventar, a rămas inventar definitiv. S-a dus. Asta a fost o dată cu legionarii şi s-a dus.

Aşa că până am ajuns în perioada comunistă să lucrez, să fiu pensionară, tata şi-a schimbat meseria că el era, de fapt, comerciant de mercerie textile. A învăţat meseria de …, că nu-mi vine acuma, care fac poşete, ….şi a avut un mic atelier de marochinărie în clădirea şcolii de, Liceul industrial de pe strada…, actualmente e Blaga, după librărie, deci unde-i şcoala, acolo avea un mic atelier. Şi până la anii pensiei, şi el, în 64 a decedat. De cancer primit de la muncile prestate. Că n-au fost cruţaţi. Au făcut muncile cele mai grele. În 39 au muncit la beton, au făcut aşa zisa linie Carol, Prunişor, Păltiniş, nu ştiu cum se chemau satele astea de pe Criş. Întăreau croaziera că nu se gândeau că …va fi înţelegere între state….trecea armata germană fără nimic. au făcut obstacole anti-tanc care niciodată n-au fost folosite. Şi pe urmă când a fost dus în unitatea de muncă de evrei a lucrat la curăţitul zăpezii de pe străzile Aradului, la punerea şinelor pentru tramvaiul din Arad, …la tot felu’ de munci din astea.

Eu eram…., că io după ce-am terminat liceul…….
….adică aia în 46 când s-o eliberat de la muncile forţate, noi, de fapt, ne-am cunoscut prin socru-meu unde el, ca evreu, ţinea ziarul de industria lemnului pe care nu-l putea ţine sub propriul său nume, ca evreu …şi-a fost sub numele, nu mai ţin minte cum îl chema, dar, de fapt, el lucra…Trimiteam în toată Transilvania pentru că era aşa zisul ziar al Asociaţiei comercianţilor de lemne din Transilvania. Şi el era secretarul, acolo se ţineau şedinţele, acolo se adunau comercianţii de lemne mai mari care erau, pe vremea aceea încă mai erau, mai erau pentru că încă n-a fost totul naţionalizat de regimul comunist. Şi etichetam ziarele, ziarele le duceam la poştă pentru transport, îi veneau ziare de branşă din străinătate, … El cu…, avea o dactilografă, venea de două sau trei ori pe săptămână, bătea articolele, şi noi trei făceam treaba şi pentru asociaţie şi pentru… Soţu’ era plecat la Pâncota, Păuliş…, era muncă obligatorie şi …. După ce-o venit acasă, în 46, socru-meu a murit, el rămăsese singur şi-atunci ne-am căsătorit.

Spuneţi-mi câte ceva despre viaţa în Arad pe vremea aceea…
Viaţa din Arad înainte de război era o viaţă intensă, oraşul era cu mult mai mic, dar comerţul era absolut liber, nu erau magazinele ca şi astăzi, erau…. localnicii ţineau. Tata povestea că era, înainte de primul război mondial, Micălaca era la o distanţă de oraş. Unde e cartierul funcționarilor aşa de frumos astăzi, acolo era mocirlă, bălării, un teren foarte umed…, în general Aradul. Şi era o viaţă…. Se trăia în Arad. Seara mergeam pe malul Mureşului, era muzica militară. În parc mai există şi astăzi înspre …, da la Palatul Cultural în jos, acolo porţiunea aia, acolo-n fiecare seară cânta muzica militară. În păduriţă era patinoar, lacu’ era îngheţat, nu era nici o clădire. Acolo era într-adevăr o păduriță adevărată. Şi oraşu’ se-ntinde până… parcu’ ăla de la tribunal în jos… Nu exista…nu era cartierul nou. Şi era viaţă. Cinematografele existau. Nu ştiu acuma dacă mai există în palatul Botuş pe…, de la catedrala spre teatru. Se frecventa teatrul, dar era mult mai mult… Doamne! Atunci lucram la Icra pe strada… atunci era …că atâta s-a schimbat numele străzilor că e greu de ştiut, …

Şi veneam la serviciu şi vedeam teatrul. De-abia-l terminaseră şi s-a incendiat. Dar era mult mai mic. Intrările la teatru erau din partea asta a bulevardului cum se trece da Biserica catolică spre P-ţa Avram Iancu. Piaţa pe vremuri era acolo. Io ţin minte trei pieţe: actuala Piaţa Mare din …, cum îi zice, aci la spital, în faţa spitalului unde-i acuma piaţa cu toate …Mihai Viteazu. În P-ţa Mihai Viteazu era piaţă mică, nu era hală, nu era nimic. Era numai terenul. Şi era mai mult de păsări şi de oi…, animale mici. Era…unde-i catedrala, pe vremuri Piaţa Catedralei îi era şi numele, era piaţă şi în partea de dincolo unde acuma este aia modernă, acolo se vindea pentru evreii care ….erau evrei care se ocupau cu tăiatu’păsărior. Gâşti şi pui şi se putea cumpăra părţi, juma de pui, numai pulpe, numai aripi, numai gât… la fel şi gâscă, grăsimea pentru jumări…se vindea aşa bucăţi. Erau multe gherete. Erau vreo zece familii care trăiau din asta. Că era carnea aşa zisă caşer, permisă pentru consum religioşilor. Şi dacă nu cumpărau pasărea vie….toată partea aia era numai produse din astea de carne şi în piaţa din Mihai Viteazu veneau cu căruţele şi vindeau cartofi pentru iarnă, varză pentru iarnă, veneau….şi cumpărai de la căruţaşi. Era ca un fel de obor.

Sport făceaţi? Aţi zis de patinaj înainte…
Am patinat. Nu multă vreme. Puţin am patinat. Vreo doi, trei ani. Gimnastică am făcut. Am învăţat gimnastică. Aia am făcut mulţi ani de zile şi examenele de gimnastică se ţineau în sala teatrului. În Palatul Cultural din nou era viaţa destul de intensă… mai mult biblioteca era acolo. În perioada când am făcut seralul atunci aveam ca, colegă de clasă tocmai pe bibliotecara de la Palatul Cultural. Foarte mult învăţam acolo.

Din ziarul socrului, în arhiva lor, probabil că există şi astăzi, trebuia de fiecare dată, apărea bilunar, şi trebuiau predate exemplare la bibliotecă. Fiecare emisie când apărea ziaru’, un număr de nu ştiu câte exemplare se ducea la bibliotecă…io le duceam, da’ nu mai ţin minte câte exemplare duceam la bibliotecă.
Sport, asta am făcut. Gimnastică am făcut. Până…. Tot în particular. Atunci nu erau competiţiile ca şi acuma. Erau şcolile de gimnastică particulare… şi… N-ai crescut în Arad. Nu cunoşti familia de arădene….

Am avut colege la gimnastică care…., îmi scapă numele la 74 de ani, unde a locuit ştiu casa, o recunosc, da’ numele ….ăştia cu care am făcut împreună gimnastică au plecat din Arad, nu i-am mai prea văzut. Cândva, profesoara la cine-am învăţat era, o chema Eva Groh. Tatăl ei era asociat. Trei asociaţi aveau prăvălie de mărunţişuri în P-ţa Avram Iancu. Şi ea şi cu prietena ei, vârstnică şi vecină, o chema Sigheti Lili, ….a fost medic de copii aici în Arad, doctoriţa Magda Sorianu, şi ea-i plecată-n Italia, aia era sora mai mare a lu’ Lili Sigheti. Aia a plecat …., a murit în Iugoslavia. Eva Groh a ajuns în Ungaria. Ea mai trăieşte într-un cămin de bătrâni. Şi cum am învăţat gimnastică. Părinţii nu erau oameni înstăriţi şi mama acestei profesoare de gimnastică a fost verişoară primară cu bunicul meu. Şi ea ţinând şcoala de gimnastică, cănd a deschis-o m-a luat şi până ce începuse războiu’, deci am luat gimnastică. Şi-am învăţat şi ritmică şi atletică.

Astăzi dacă aş mai vrea să fac ceva…. Culmea culmilor a fost că am vrut să-i arăt unui copil, avem şi noi prieteni, rude prea puţine. Când trăia bunica asta de 104 ani, la a suta aniversare în 43, familia, rudele au fost peste o sută de persoane. Ca să putem sărbători a fost necesară autorizaţie de la miliţie, poliţie, cum se chema atunci, nu mai ştiu…şi a fost un reprezentant de-al lor ca să verifice dacă, într-adevăr nu e altă adunătură. Locuia chiar peste drum de Catedrala Ortodoxă. Distracţia ei preferată era …., lua un scăunel să iasă la poartă …, duminică când se mergea, când se ieşea de la catedrală…. Era o minune. Şi una din nepoatele ei, o verişoară de-a lu’ mama, o murit, în noiembrie vor fi doi ani, aici la Arad la căminu’ de bătrâni, la 102 ani.

Din Timişoara ce vă mai amintiţi?
Fiică-mea, asta mică, a făcut Facultatea de Electronică la Timişoara doi ani de zile. Şi o făcut liceul la Liceul Sportiv. Pe vremea aia era pe Lenin lângă catedrală. Acolo a început şi când a terminat liceul. Atunci a fost la electronică. Am întrebat de … pentru că el era în gaşca fetelor cele mari şi pe soţia lui… probabil că locuieşte, ea era de origine sârboaică, în zona unde a fost noul stadion. N-am fost de 20 de ani în Timişoara. Adică nu, să nu mint, de ce 20 de ani…. n-am fost de când am lucrat. Zboară anii. La bătrâneţe nu mai observi cum trece un an.

Am cunoscut în Arad foarte multă…., în perioada copilăriei am fost vreo zece mii de evrei. În zile de sărbătoare în şcoala de lângă biserică, acolo sunt două şcoli una lângă alta, piaţa şi alăturea e fosta şcoală evreiască. În sala…, avea o sală mare festivă şi o sală de sport, acolo era plin de sărbători. Pe 7 Noiembrie aici unde-I cantina era plin de sărbători. Unde-I Şcoala Pedagogică, nu ştiu dacă încă e şcoală pedagogică sau ce-I, lângă Mureş pe fosta Dragalina, acuma nu ştiu cum îi zice, unde era şi Liceul Industrial de băieţi peste drum, acolo era un teatru de vară. Era arhiplin.

Cu comuniştii aţi avut probleme?
Cu comuniştii n-am avut probleme pentru că deja n-a mai fost…., ce să ia, ce să facă. Cumnatu-meu în perioada comunistă, fratele lu’ soţu’, a fost şeful Serviciului Financiar al judeţului Arad. El înainte a fost funcţionar de bancă, a fost cu studii făcute în Franţa şi….ei nici n-au avut copii. El fiind funcţionar de bancă cu studii superioare pe urmă a fost trimis la Bucureşti, a făcut acolo nişte cursuri….şi el a fost şef contabil. A fost şeful Serviciului de control financiar la …, a fost şef contabil la panificaţie şi pe urmă … eu n-am fost membră de partid niciodată. Ei doi… şi de unde a venit curentu’…. Curentu’ a venit de la Şcoala Franceză. Că după ce-a terminat liceul a făcut Hautes Etudes Comerciales, Şcoala Superioară de Înalte Studii Comerciale la Paris. În schimb socru-meu era cunoştinţă bună cu …., nu numai de la Deva unde sora bunicii mele era vecină cu Petru Groza, …la ei în branşa lemnului Groza era mare proprietar de pădure şi pe chestia cunoştinţelor forestiere au fost aproape prieteni. A fost o perioadă când fiecare curent îşi are contracurentu’ ….şi perioada fascistă legionară, influenţa germană, ….pe baza asta au început să emigreze. În 938, 939….perioada aia.

Mulţumesc foarte mult!
N-ai de ce!