Maria ANDERWALD

(Şi din partea mamei?…) Din partea mamei, aia ştiu, că bunicul o murit târziu, la optzeci şi nouă de ani, aici la noi o stat. După ce o murit bunica, l-am luat la Hunedoara la noi. Şi o murit în ’51. El o fost din Cehoslovacia, de la Kesmark. Şi bunica de la Kosice. Şi maică- mea s-o născut în Ungaria, la Eger. (Asta unde e?) Eger e în nordul Ungariei acuma. Că bunicul o lucrat la Fabrica de tutun şi o fost transferat la Fabrica de tutun, aici la Timişoara. Maică-mea o făcut Şcoala Comercială şi s-o angajat la Contabilitate, acolo. Şi eu m-am născut, în Fabrica de tutun m-am născut. (Cum aşa?) Păi bunicul era la poartă, după ce o intrat la pensie 1-o făcut portar acolo. Dar poarta aia ştii unde e? În spate, de la pod, către Electrobanat. Mai este poarta aia. Şi unde era poarta aia era o locuinţă. Și-acolo o stat bunicii. Şi în optşpte, în timpul războiului, maica-mea s-o dus să nască la bunica, acolo. Şi-acolo m-am născut. Zice… povestea că bunicul s-o dus după moaşă… intrau sârbii atunci în Timişoara şi… zice că greu o găsit, o ajuns la moaşă, să vie… Şi-acolo m-am născut, dar dup-aia am stat în Iosefin, lângă biserică. Că taică-meu era… era, cum să spun? Cantor, dar cânta la orgă la biserica aia din Iosefin. Şi locuiam lângă biserică, de la gară înainte [S: unde e liceul Bartok Bela]. [S: Dar moşu’ era angajat ca organist? Asta era meseria lui?] Da, era dirijor. Şi dirijor era. Era un cor, magyar dalarda, corul unguresc din Timişoara. [S:Bărbătesc?] Bărbătesc, da, numai de bărbaţi…era dirijor, a fost în Olanda, a câştigat un concurs, în ’28… Şi eu am făcut şcoala acolo, că era vizavi…

(Ați spus că a ajuns greu bunicul dumneavoastră atunci când trebuia să vă naşteţi de ce a ajuns greu, erau sârbii aici în oraş şi nu se putea circula sau de ce?) Păi atunci nu se ducea la spital la naştere, ca acuma, că şi eu am născut, şi ăsta (fiul ei) s-a născut cu moaşa acasă… Pe urmă s-a făcut predarea la români, dar probabil că nu era război, era un fel de ocupare pe timp de pace… că erau mulţi sârbi. Şi-acuma sunt mulţi sârbi aici. (Şi atunci când trebuia să ajungă Banatul la România, ce ziceau părinții, ce părere aveau?) Păi, nu ziceau nimica, erau mai departe… atuncea a început să vie din Regat (denumirea de Regat desemnând România de până la 1918 a continuat să fie folosită şi ulterior) şi s-au angajat la fabrică. (E vorba de Fabrica de tutun.) Cine-o vrut, atunci probabil c-o plecat. Dar nu era ca în ’40, când s-a transferat obligatoriu şi nu ştiu cum… Că nu era voie probabil să ţie unguri la fabrică. Maică-mea a plecat atunci la Cluj.

(Deci atunci când s-a făcut fabrica, bunicul dumneavoastră a fost transferat aici?) Da, aia era la 1900, începutul lui 1900… [S: Dar cum l-o trimis de-acolo, era ceva specialist? nu mai găsea un portar aici?] (Ca ce lucra la început bunicul, până la pensie, când a lucrat ca portar?) Aia nu ştiu, dar când a venit aici, portar a fost, era bătrân deja… către fiul ei : Apoi nu mai ştiu, de-aia spun că multe nu mai ştiu. Probabil că şi aici o fi lucrat ca altceva… dar nu mai ştiu. Tu mă întrebi acuma pe mine că ce am făcut eu în tinereţe? Nu mă întrebi! Şi cine ştie ce iasă până la urmă. (râde)

(Deci bunica era din Kosice, din Slovacia…) Bunica era ceva nemţoaică, dar o vorbit şi slovacă. (Şi ei s-au cunoscut în Slovacia, pe vremea Imperiului?) Probabil, că nici asta nu ştiu, că m-am gândit şi eu cum s-au cunoscut, că nu erau din acelaşi oraş… Bunica a murit în 1946, la optzeci de ani… Şi bătrânul o mai trăit încă şapte ani. În ’51 o murit. În Hunedoara e înmormântat. (Şi câți ani avea?) Optzeci şi nouă. (Şi deci nu ştiţi unde s-au căsătorit?… în Slovacia?) Acolo, cred că da. (Şi câți copii au avut?) Singura fată a fost mama mea. Au mai avut copii, dar au murit mici. Taică-meu o mai avut o soră, o soră căsătorită cu un neamţ, Holzmann, dar la Jimbolia au trăit. Aici în Timişoara, şi pe urmă, când au fost în pensie, s-au mutat la Jimbolia. Au avut o fată măritată cu proprietarul de la moara din Jimbolia, şi un băiat care e în Germania.

(Şi părinţii dumneavoastră unde au avut casa în Timişoara?) Părinţii nu au avut casă, au stat în chirie. Bunicii au făcut casa asta. Au primit de la stat locul ăsta. Aici s-au dat pentru ceferişti şi cei care au lucrat la Fabrica de tutun locuri. Mulţi ceferişti au stat aici şi acuma mai stau câţiva. [S: Blaşcovici era cartierul ceferiştilor] Era peste pod aici aproape şi era locul viran şi aici erau băltoace. Aici unde sunt şcolile îi zicea Balta Verde. Pe vremea aia erau puţine case. În ’28 o fost făcută casa asta când o plecat de la fabrică. (Şi nu ştiţi câți frați au avut bunicul şi bunica?) Bunica parcă n-a avut, dar bunicu’ parcă povestea că erau treisprezece fraţi… Dar că ce s-o întâmplat cu treisprezece fraţi, nu ştiu! Ca-n poveşti!

(Şi mama a făcut deci Şcoala Comercială?) Ea a lucrat la Contabilitate, a fost şef birou la Contabilitate. Tata a făcut muzică şi pe urmă a fost şi profesor de muzică la Piarişti. Ştiu că mergea la Budapesta şi a făcut ceva concursuri, cursuri de specializare… (Şi când s-a cunoscut cu mama dumneavoastră el era deja la biserică ?) Da, era deja cantor, cânta la orgă şi avea cor acolo, cor mixt, şi de femei, şi de bărbați. (Şi ei când s-au născut?)Tata în 1895, mama în 1898. Şi mama o trăit 99 de ani, a murit acum trei ani, în decembrie. Şi tata a murit la 72 de ani, dar nu mă întreba anul, că nu mai ştiu… (În 1967) Dar ei or plecat atunci la Cluj, şi de la Cluj, cum or venit ruşii încoace, s-or dus tot mai încolo, la Gyor, dacă ai auzit de Gyor, lângă graniţa cu Austria. [S: Dar până acolo, cum or ajuns la Cluj, de ce s-or dus la Cluj?] La Cluj? Cum or ajuns la Cluj? Mama a fost transferată la Fabrica de tutun. Şi, pe urmă, acolo nu primeau femei acolo şi atuncea o transferat-o la cadastru. Şi taică-meu o fost ceva profesor la ceva şcoli p-acolo, dar nu ştiu unde, că nu am mai avut legătură până în ’55. (Deci nu ați plecat cu ei?) Nu, n-am plecat. [S: În ce an au plecat ei?] În ’40, când s-o predat Ardealul. Şi eu în ’39 m-am măritat şi am stat la Hunedoara tot timpul, până în ’72, când m-am pensionat. Am acuma mai mulţi ani de pensie, decât cât am lucrat. Am lucrat douăzeci şi şapte de ani, că m-am angajat numa’ în ’45, când bărbatu-meu o fost dus în Rusia, deportat. Şi din ’45 până în ’72 am lucrat la Combinat (E vorba despre Combinatul siderurgic din Hunedoara).

(Dar când eraţi mică cine avea grijă de dumneavoastră, bunica?) Bunica, şi pe urmă aveam servitoare, că pe vremea aia era la modă, nu ca acuma. (Cine era servitoarea, de unde era?) Aia nu mai ştiu, am avut o poză cu servitoarea, da. (râde) Dar tot le schimba. (Dar era un fel de guvernantă?) Nu, era un fel de servitoare mai mult pentru lucrul acasă, că amândoi lucrau… până am mai crescut. Pe urmă, la grădiniță – vizavi era grădiniţa, nu era problemă, şcoala era vizavi – eram acolo. Doisprezece ani tot acolo am făcut. (Acasă maghiara ați vorbit, nu?) Acasă, da, dar liceul l-am făcut în limba română, liceu românesc era la Notre-Dame. Atuncea aşa era: patru clase elementar, şi apoi treceai la liceu, opt clase. (Şi la elementară, tot la Notre-Dame aţi fost?) Tot. Toată partea aia, cum vii pe lângă tramvai şi strada ailaltă, tot Notre- Dame era. Era şi gimnaziu nemţesc, era şi şcoala nu ştiu care, şi vizavi era un orfelinat, tot cu surorile alea. (Cine a înființat Notre-Dame?) Asta era din Germania, surorile erau de aici, dar înfiinţate de surorile din Germania acolo. (Şi acolo câte erați în clasă, cum era sistemul?) Din cauza războiului, eram puţine, noi în clasa a XII-a eram şapte. Ştii ce ne freca? Ne freca aşa cum zice la carte! Nu era, că răspunzi acum şi pe urmă răspunzi la o săptămână. În fiecare zi eram la rând, nu cum se face acum şcoala. Nu se compară! Şi pe urmă am dat bacalaureatul – nu puteam să-l dăm acolo – se dădea la Carmen Silva. Lângă Loga. Clădirea aia lângă Parcul Rozelor, mai încolo. Acolo am dat. (Dar de ce se dădea bacalaureatul acolo?) Că erau surori şi surorile nu puteau să meargă, nu puteau să meargă pe stradă, cum merg acuma călugăriţele. (Dar ele țineau toate orele?) Da, păi aveau diplomă de profesoară. Şi-atuncea noi am rămas şapte, din care românce au fost… mi se pare două. Una era o bulgăroaică de la Vinga, care o plecat în Bulgaria, o nemţoaică Pauss care o plecat în Germania, una o murit, Goici, aia era româncă, şi una Cristea. Două românce. Şi după clasa nu ştiu care, nu pot să spun precis acuma, au trecut multe la Carmen Sylva, româncele care au mai fost la noi. Nu ştiu de ce, că or zis că n-or să dea… Că noi am învăţat…pe lângă…Toate materiile le-am făcut româneşte. Am mai făcut limba maghiară separat, pe-urmă din clasa a patra până într-a doisprezecea am făcut franceză şi germană. [S: Şi italiană parcă] Italiană nu, dar greacă, numai un an, ultimul an.

Am luat legătura cu fosta dirigintă, după ce s-a desfiinţat, în ’45 sau ’46 s-a desfiinţat şi le-a împrăştiat. Şi asta era la Lugoj. Şi nu ştiu cum am aflat că e acolo şi am căutat-o. Şi soţul se ocupa cu aprovizionarea, cu achiziționarea, la combinat şi de multe ori venea la Timişoara cu maşina. Şi atuncea am venit şi eu odată şi am căutat-o. O singură colegă am acuma, care e în Timişoara, şi tot am zis că o caut, să vorbesc cu ea. Stă lângă biserica din Elisabetin, are acolo casă, taică-său era avocat. (Cum o cheamă?) Gyorbiro Irina. (Şi nu ați mai ţinut legătura cu ea?) Odată am căutat-o, lucra la un atelier foto, în centru. Şi restul, nu ştiu dacă în afară de ea mai trăieşte vreuna. (Deci după ce ați mai făcut Notre-Dame, nu v-ați mai întâlnit cu colegele?) O avut odată întâlnire, dar eu nu am venit, că erau copiii mici. Am o poză cu o soră. Trebuie să caut odată toate pozele astea vechi. Fata de la Hunedoara, toate mi le-o cărat. Am şi poza de absolvire, care se punea în geam.

(Și făceaţi şi sport, la Notre-Dame?) Da, eu făceam gimnastica înainte, toată grupa era în spate. Arătam prima dată şi pe urmă ele după mine. Că aveam şi arenă de patinaj în şcoală. Şi făceam ore de gospodărie, şi învăţam să facem mâncare şi lucru de mână. Nu ca acuma. Că acuma nu ştiu care zicea că nu ştie să croşeteze! Fetele de-acuma au alte ocupaţii. (Dar cum de eraţi aşa de bună la gimnastică?) Apoi mi-a plăcut. Am făcut şi privat gimnastică, am fost la o profesoară. (Unde mergeați?) Pe Doja acolo. Mi-a plăcut să fac. Şi patinaj, şi tenis am jucat acolo la Regata. De la Catedrală, unde e parcul, în fața la Parcul Rozelor erau arenele de tenis. Nu ştiu dacă acuma mai există. Aşa-i zicea, Regata. Că era şi de înot, şi-acuma mai sunt.

La ora doisprezece trebuia să ne rugăm. Duminică să mergem la biserică. Că la şcoală era un coridor şi ajungeam direct în biserică. Că de-atunci m-am săturat de biserică şi de rugăciune. (râde) (Deci era obligatoriu la slujbă, la ora doisprezece) Da, nu la fiecare zi, aia numai duminică, dar la ora 12 ne rugam. Dimineața ne rugam, la 12 ne rugam, când trăgea clopotele. Trebuia să ne rugăm: Credo-ul. (Şi cele care erau românce ştiau?) Da, ştiau şi ele. Păi da, aicea se vorbea ungureşte, toată lumea ştia. Şi nemţeşte mult. Acuma nu mai auzi aşa, dar mai demult se auzea pe stradă… ungureşte se vorbea.

(Dar bunica nu a vorbit cu dumneavoastră slovacă?)

Nu, or vorbit aşa între ei. Dar moşu’ mai cânta pe slovăneşte…şi nemţeşte cânta. Ştia nemţeşte. (Şi de ceilalți bunici, din cealaltă parte, nu ştiţi?) Mama lui taică-meu a murit în timpul războiului de gripă spaniolă. Dar taică-său a murit de tânăr, nu l-am cunoscut. Era cruce afară la cimitir, dar s-o furat, în Şagului. Bunica şi străbunica a fost înmormântată acolo. Ştiu că bunicul o murit tânăr, că o fost la Becicherecul Mic învăţător.

La Notre-Dame era şi internat. Că venea aici tot Banatul, care vroia să facă… Aveam uniformă de sărbătoare bleumarin închis cu guler alb, de toate zilele fustă şi bluză, albă de sărbătoare, iar la gimnastică aveam o bluză în dungi, dar în fustă, nu în chiloţi, că nu era atunci… Nu erau băieţi acolo, dacă se ridica fusta, nu era problemă. Făceam ore de religie, era popa care era la biserica aia. Ştii ce nu îmi plăcea? Istoria.

(A fost greu bacalaureatul, vi s-a părut greu?) Da, da. Ştiu că povestea taică-meu că m-a aşteptat, s-a urcat aici din pod, că de la geamul ăla s-a văzut până la podul ăla, pasarela aia de la CFR, m-a aşteptat să vin, să vadă cum arăt, îs bucuroasă sau plouată. Ce e interesant, aia îmi aduc aminte, la geografie, înainte cu o zi m-o întrebat taică-meu: Spune-mi tu, unde sunt cele mai renumite podgorii din România? Şi nu crezi că aia m-o întrebat?! Una singură a căzut la bacalaureat, una Cristea, care era din Lugoj. Eu cu Gyorbiro eram prietenă şi pe urmă cu aia care a plecat în Germania, şi care s-a măritat cu un neamţ care a avut prăvălia aici în centru, în Piaţa… Unirii, cred, unde e şi fântâna arteziană.

(Şi mergeaţi undeva în excursii?) Nu, odată ne-a dus în excursie, ştii unde? Aia mi-am adus aminte, este la voi acolo pomul ăla mare, platan sau ce e, grasul ăla, acolo călugăriţele aveau o fermă, pe Pomiculturii. Lângă pomul ăla gros este o casă care nu are geamuri către stradă, dac-ai observat, dacă treci p-acolo, uită-te. Eu cred că aia o fost a călugăriţelor, acolo aveau o fermă, ne-au dus să vedem ferma, făceau pentru gospodăria lor, pentru casă. Erau acolo călugăriţe care făceau mâncare, fiecare aveau resortul… Acolo era câmp, unde-s blocurile acolo, nu era nimic. Şi platanul ăla o rămas, le-o părut rău să-l taie…

(Şi la patinaj mergeați deci la Regata?) Iarna era patinoar mai în faţă şi astea de tenis erau acolo mai departe. Era cu intrare. Era beton şi cu apă. Amenajat, numai iarna… Şi cânta muzica… Dar mie nu mi-o plăcut iarna, mi-era frig totdeauna, şi-acuma mi-e cald şi vara, şi iarna… (Dar venea multă lume acolo?) Copiii. Copiii. Şi mai târziu, când eram mai răsărită nu mai mergeam…

Părinţii s-au căsătorit în 1918, 3 ianuarie. (Şi ei erau romano-catolici, nu?) Moşu-meu, bătrânul, bunicul meu era evanghelic, dar când o avut douăzeci şi cinci de ani de căsătorie, atuncea o trecut la catolici, i-o făcut cadou lui bunica. (Şi cum îl chema?) Ştefan. Novaki Ştefan. Şi pe bunica tot Maria. Eram trei Marii în familii, şi fiecare ţineam în altă dată… (Dar cum să îi facă cadou bunicii, de ce să îi facă cadou?) Păi probabil ca să fie de aceeaşi religie, mă gândesc, aia nu ştiu, ştiu că atunci când o avut douăzeci şi cinci de ani de căsătorie, atunci a trecut la catolici şi s-a rebotezat.

(Deci tata şi cu mama au plecat la Cluj în 1940 ?) Da, şi pe urmă au plecat în Ungaria, adică pe vremea aia era în Ungaria, şi-atunci, cum o intrat trupele ruseşti, au plecat la Budapesta. Şi frate-meu, el o murit acolo. În Budapesta, la Csepel. Eu am fost la ei de multe ori, în fiecare an am fost, de când s-o putut merge, din ’56 începând, aproape în fiecare an, şi cu copiii ăştia am fost, vara câte o lună… La bloc au stat. (Fratele dumneavoastră era mai mare?) Mai mic. Dar a murit mai repede, la 62 de ani. Acum opt-nouă ani a murit. Are un băiat şi o fată, are nepoţi.

(Când ați terminat şcoala?) În ’38. (Şi în ’39 v-ați căsătorit, şi pe urmă ați plecat la Hunedoara?) Da, el o fost deja angajat, el a terminat tot în ’38 la ăsta industrial, un fel de şcoală de subingineri şi a făcut cătănia şase luni şi în ’39 ne-am căsătorit şi el s-a angajat la Combinatul din Hunedoara, maistru la turnătorie, şi apoi, după ce-o venit din Rusia, l-a trecut la aprovizionare, (dar de ce a fost deportat în Rusia?) El îi neamţ după nume şi nu s-a mai ţinut cont că ce eşti sau nu eşti, au văzut numele… (Deci din Hunedoara l-au deportat?) Da, de la Hunedoara erau mulţi deportaţi şi a stat doi ani, până în ’47. A lucrat şi la mină, dar pe urmă la săpat drumuri şi gropi pentru stâlpi de telefoane… El e născut în 1915…

(V-aţi căsătorit deci devreme, imediat după ce ați terminat şcoala…) Păi nu-i devreme la douăzeci de ani, e devreme? dacă erai mai bătrână, erai deja fată bătrână. Că ne-am cunoscut deja, ne-am cunoscut aici la şcoală. El s-a născut la Brad, dar stătea în chirie aici, făcea şcoala. Ne-am cunoscut… fratele meu era mare şmecher şi nu învăţa şi erau în aceeaşi şcoală şi el venea să-i dea ore. Şi-aşa ne-am cunoscut.

Soţul a fost deportat în Rusia, atunci cu deportările, din ’45 până în ’47. Eu m-am angajat când a plecat soţul în Rusia, că nu aveam altă posibilitate de trai, aveam deja doi copii, pe ăsta şi pe soră-sa. El s-a născut în ’43 şi soră-sa în 44. Şi în ’45, după ce l-o luat pe el, la câteva luni, am făcut cerere la Combinat. Bine, atunci se cunoştea lumea, Hunedoara era mică, erau numai vreo trei mii de locuitori. Şi m-am angajat atunci la contabilitate. Puţine or fost cu liceul I pe vremea aia funcţionari sau… erau cu patru clase sau cu cinci clase.

Pentru băieţi era un liceu în Timişoara, Banatia, aşa-i zicea, unde-i Medicina, era nemţesc, Banatia, şi unde-i Primăria era o Şcoală de Comerţ. Şi mai era Liceul Piarist, acolo era şi gimnaziu maghiar şi liceu românesc. Şi pentru fete mai era şi în Cetate un Notre-Dame, unde- i Modex, colţul celălalt, unde-i Ceainăria, vizavi de Muzeu, era tot Notre-Dame. Că în spate, dacă te duci aşa, e şi o biserică. (Deci erau două licee Notre-Dame?) Două, şi nu ştiu dacă nu era şi în Fabric unul. Nu ştiu de ce erau separate, probabil ca să fie copiii mai aproape, dar acolo era mai mică, nu era aşa de mare, ca aici. Dar probabil că acolo era numai gimnaziu, nu şi liceu.

La sfârşitul anului ne dădea ceva tipărit toți elevii cu notele din clasa a întâia până în ultima clasă… Dar s-au prăpădit toate la Hunedoara, ba copiii le-au aruncat, şi n-am mai dat preţ pe ele. Dar acum îmi pare rău, că nu le-am preţuit aşa cum trebuia. Şi de fete mai era liceul Carmen Silva, în rest elementare erau multe…

(Şi la sfârşitul anului nu ați făcut serbare?) Da, am făcut. (Şi nu erau invitaţi băieţii?) Nu. (Dar nici la baluri nu mergeaţi?) La un singur bal am fost în ’39 făcut de Asociaţia Maghiară, acolo la Operă sus. Am şi o poză, vii o dată dacă vrei să îţi caut toate vechiturile. (Dar numai la un singur bal ați fost?) Păi dup-aia m-am măritat, dup-aia o venit războiul, ce bal? o fost tot un bal! (Dar în timpul şcolii nu se mergea?) Nu. La şcoală serbare de sfârşit de an… (Dar balurile se ţineau toată noaptea?) La bal? Atuncea am fost până dimineața. (Cu soțul ați fost?) Nu! Soţul o fost la Hunedoara. (râde) (Şi fără să ştie, aţi fost, da?) Lasă, că deja am avut destul… (râde) (Cu cine aţi fost atunci, ați avut alt prieten?) Păi or mai fost băieţi p-aicea, nu? nu numai el. (Şi cine era? Vă plăcea de el? De ce v-ați dus la bal cu el?) (râde) Apăi, asta nu mai e… să scrii acolo… Apăi, ca tineretul! Şi la tenis am mers împreună şi la patinaj şi la… na! Şi la rendez-vous…

(E adevărat că nu se plimbau elevii pe Corso, ci numai pe Surogat?) Nu, ştii ce era? Nu se făcea… nu se plimba pe Corso duminică. Duminică nu se plimba, că atunci se plimbau servitoarele. Şi atunci nu se plimba… da’ asta nu că era ordin! Nu se făcea! Se plimbau cătanele cu servitoarele… (Şi lumea bună stătea acasă?) Lumea bună, mai bună stătea acasă! (râde) Mai bunicică! (dar unde se mergea la distracții?) Păi baluri erau numa’ după Anul Nou până la… Ştiu că maică-mea mergea la Bal mascat pe vremea aia, avea tot felul de măşti şi de diplome, îmbrăcată în Pierot… împrumuta diferite costume…

La Operă m-am dus. Taică-meu scria critică în ziare şi atuncea el ştia deja cine, ce cântă, şi scria din burtă un bilet şi mă duceam eu la Operă. Aşa am văzut aproape toate. Ştiu că doar Aida nu mi-a plăcut, atunci am adormit. Era de patru acte. Restul îmi plăcea, dar Aida nu e aşa muzicală… Mai ales la ultimul act, atunci se joacă în închisoare, şi era întuneric. La Operă mergeam singură, că avea doar un bilet taică-meu. Pe vremea aia când se întuneca trebuia să fii acasă. (Şi unde mai mergeați?) Păi iarna la patinaj, la cinematograf, am văzut Titanicul, era atunci primul film sonor pe vremea aia. Şi-atât! Păi, ce atunci trebuia învăţat, nu distracţie. Era Capitolul pe vremea aia, şi aici la gară, şi la Parc, la Fabric acolo şi erau multe. Aia era distracţia.

(Tatăl dumneavoastră a fost deci şi profesor de muzică? Era cunoscut, a scris critică muzicală, a fost şi profesor de muzică, nu?) Da, la Piarişti, şi a fost şi secretar o vreme, ştiu că mă duceam şi eu şi corectam caietele la copiii ăştia mai mici….Dar el a fost şi la biserică. Şi de la corul ăla avea plată. Şi a mai fost un cor cu care a lucrat. Şi mă duceam la Operă, atunci Kodaly o venit, ai auzit de Kodaly? Muzicantul ăla ungur, renumit, o venit şi orchestra o cântat cu el, operele lui…

(Şi tatăl dumneavoastră nu v-a dat o educație muzicală?) Am cântat vreo șapte ani la pian. Păi am avut şi la Hunedoara, pentru fete, că m-or bolânzit fetele că vor şi ele pian, până la urmă şi ele, ca şi mine, s-or săturat. Până la Fur Elise or ajuns cu Bethowen. Pe urmă l-au vândut şi or împărţit banii. Noi l-am cumpărat şi ele or împărţit banii.

Despre ’56 v-au povestit părinții, că erau deja în Ungaria?) În ’56, în august am venit eu înapoi de-acolo şi în octombrie o fost… O povestit, o povestit, că taică-meu era la… şcoală, şi trebuia să meargă la şcoală peste pod şi era mizerie şi am văzut eu dup-aia ce bombardată o fost… (Fratele dumneavoastră avea atunci 36 de ani şi ce lucra el?) Fratele lucra la nu ştiu ce întreprindere, ceva cu aparate tehnice… (Deci, în 1956 v-ați întâlnit prima oară după şaisprezece ani?) După cincisprezece ani. Maică-mea o fost în 55 aici, adică la Hunedoara şi atuncea o dat voie şi apoi am fost aproape în fiecare an, sau au venit ei, sau am fost eu.

Tata vă dădea ore de pian?) Nu, am învăţat acelaşi lucru şapte ani, nu mi-a plăcut… Păi era o profesoară de pian… îmi dădea lecţii. Limbi străine mi-au plăcut… ştiu un pic de germană, dar degeaba… nemţii ăştia din Germania, fiecare regiune vorbeşte altfel, nu îi înţelegi cum vorbesc, nu vorbesc limba literară. Vorbesc aşa cum vorbesc şi şvabii aicea… Am făcut şi un an italiană la particular, am luat ore de italiana: La bella lingua italiana. În Piaţa Libertăţii, unde-i Banca acuma sus, acolo era. După ce am făcut Notre-Dame. Un an m-am dus, aşa ca să umplu vremea… Nu e grea limba italiană. La Notre-Dame făceam toate în română, afară… limba maghiară separat, şi religia era pe ungureşte. La fiecare materie aveam altă profesoară. Erau şi surori mai în vârstă, înseamnă că au făcut aici şcoala.

(Şi în excursie nu ați mai fost decât la ferma aceea?) A mai fost un fel de congregaţie religioasă, romano-catolică şi mai făcea excursii şi am fost o dată turul Ardealului – după ce am terminat şcoala – am mers la Cluj, de-acolo la Lacul Roşu, la Tuşnad, Harghita, Braşov şi Sibiu şi înapoi…. cu trenul, dar ne-a cazat tot aşa pe la surori, pe la şcoli. Asta tot după ce am terminat liceul.

(După terminarea Notre Dame-lui, se mai făcea o şcoală sau ceva?) Eu am vrut să merg la Cluj, la o şcoală din asta, de Menaj sau ce o fost, nu ştiu ce scotea de acolo, bucătărese sau ce… (râde) (Şi nu v-a lăsat mama să mergeți?) Nu m-a lăsat, m-a lăsat mai repede să mă mărit, să scape de mine… (râde) (Dar nu se primea bursă înainte?) Păi, nu era problemă atunci în particular, atunci stăteau mai mult în chirie, şi erau şi internate, cam fiecare şcoală avea internat. (Cum era înainte în centru, mergea tramvaiul, nu?) Tramvaiul era înainte 25 de bani… poate înainte nici atâta, or fost tramvaie, nu ştiu din ce an, dar spune din ce an a fost electrificat, primul oraş electrificat… Era tramvai, dar numai o linie, mergea spre Preyer şi până în Fabric… că nici tramvaiul 5 nu o fost până în ’45. Ştii, fiecare zice că mai demult era mai bine. Bunica mea zicea: O, pe vremea mea mergeam cu cinci creițari la piaţă şi mai aduceam şi rest şi cumpăram şi o găină şi nu ştiu ce… Mai demult o fost mai bine, aşa zicem noi…

Păi atunci ştii unde era piaţa? Unde-i biserica, acolo în Iosefin până în Prayer, unde se duce doiul ştii în Dâmboviţa, strada aia îngustă, aia-i Preyer, na, de-acolo de la biserică, până la Preyer acolo, aia era betonată şi acolo era piața, acolo puteai să iei ficat de gâscă îndopată, aşa frumoasă mare, picioare de broască, dacă îți plac, mie tare mi-o plăcut, tot ce-ai vrut era acolo. Şi acolo se făcea şi chirvaiul, când e hramul bisericii. În fiecare biserică e altă dată. Era atunci sărbătoare cu baloane, cu colaci, şi-acuma se vând, dar nu sunt aşa bune, că era cu nucă mai demult, şi îngheţată şi prăjituri.

(Dar la piaţă mergeați dumneavoastră?) Apăi nu mergeam eu, servitoarea sau mergea bunica, mai mult ea a avut grijă de noi, după ce am mai crescut. O lăsat servitoarea şi o venit numai o femeie la spălat Apăi era atunci mâncare berechet, reţetele le am şi-acuma, mă uit la ele, câtă ciocolată trebuie şi alune şi nu ştiu ce…(Dar picioare de broască se mâncau aşa mult pe vremea aia?) Păi nu, dar mie îmi plăceau, şi-atunci totdeauna ziceam să îmi cumpere, când era sezonul, iarna când nu broncăiau încă, le făceam pane, ca şi puii şi peşte… De Crăciun aia era mâncarea: supă de vin, peşte pane şi tăiţei cu mac, în Ajun, seara se mânca asta, supă de vin, cu ou…

(Tenis unde ați învăţat să jucați?) La Regata, era profesor, nu mai ştiu cât am plătit, dar apoi ne-am jucat noi…

Aici scrie (în poză)- e la primarul Timişorii acasă, cu Kodaly şi aici e taică-meu. Kodaly şi Bartok, ai auzit de ei? Aici e taică-meu cu maică-mea. (Şi cu ce ocazie era asta?)Când o venit de la Haga, din Olanda, cu corul, cu magyar dalarda, în 1928, şi-atunci era probabil un dineu. Kodaly era aici. El a scris Psalmus Hungaricus, şi a fost aici la Timişoara, în 1937. Primarul român de la Timişoara, la locuinţa lui, pentru serbarea cu Psalmus Hungaricus [în fotografie]. 1937.

M-am uitat la diplomă, apăi nu în 38, în 37 am terminat Notre-Dame. Deci, clasa a V-a ați terminat-o în 1933. La Notre Dame am fost mai multe dar de terminat, am terminat şapte: Crista, Gyorbiro, Pauss, Becker, eu…

La Notre-Dame era şi internat. Că venea aici tot Banatul, care vroia să facă… Aveam uniformă de şcoală bleumarin închis cu guler alb, iar de sărbătoare fustă şi bluză albă. În curtea şcolii iarna era şi patinaj. Aici au făcut o reîntâlnire, dar numai cele de la gimnaziu, vezi, că au şi copii.