Ezra BERGLER

Aici la Timişoara, între cele două războaie, începând cu 1918 când s-a terminat primul război mondial şi până a început al doilea război mondial, au existat 13 000 de evrei. Atuncea au fost trei rabini la Timişoara, în Fabric a fost Singer, rabinul, în Cetate a fost rabinul doctor Drecsler, în Iosefin a fost rabinul doctor Schüshick, şi au existat două temple: unul în Fabric şi unul în Cetate, pe Mărăşeşti. A fost o sinagogă care mai este şi acuma şi care e un fel de templu în Iosefin, pe strada Phoebe sau cum îi spune acuma. În afară de asta a fost o sinagogă în Fabric pentru ortodocşi.

Sunt două feluri de evrei, neologi şi ortodocşi. Ortodocşii sunt aşa cum sunt şi la români, mai religioşi, iar neologii ţin mai puţin din religie, ei cred în Dumnezeu, dar nu prea ţin religia, nu prea se ocupă cu ea. În afară de asta a fost în Mehala o casă de rugăciuni, care nu e sinagogă, dar au închiriat o locuinţă şi acolo şi au făcut o casă de rugăciuni.

( – Dumneavoastră ce sunteţi, ortodox sau neolog?) Păi, sunt neolog.
( – Mai sunt orodocşi în Timişoara?) În Iosefin, acei care merg la biserică, la sinagoga din Iosefin. De exemplu Kahan este orodox. Eu sunt neolog, dacă sunt…poate nici atâta.

După liceu m-am dus la Cluj şi am făcut Facultatea de Drept. În 1936 am obţinut licenţa în Drept şi am depus şi am depus şi examenul de doctorat. Am venit acasă, la Timişoara, ca să exercit profesiunea de avocat, întâi ca stagiar şi pe urmă ca avocat. Dar, deja în 1936, antisemitismul a fost în picioare şi nu m-au mai primit în Baroul avocaţilor, aşa că…am fost şomer şi n-am găsit în altă parte de lucru, fiindcă deja, în 1936, n-au mai primit evreii la muncă. Aşa că am fost şomer până în anul 1940, la sfârşitul lui ’40. Am văzut că nu găsesc de lucru nicăieri şi m-am dus la Bucureşti unde am găsit un serviciu la o firmă a cărui proprietar era un evreu. Am stat acolo trei luni şi atunci ungurii au luat Transilvania. Românii din Transilvania, foarte mulţi au fugit la Bucureşti. Şi-atunci a venit cineva din Transilvania, un tânăr român care avea unchiul inspector la Ministerul de Finanţe. Acela l-a chemat pe proprietarul evreu unde am lucrat şi i-a spus: “uite, aicea ai pe nepotul meu, te rog să-l plasezi”. Evreul n-a avut altceva de făcut decât să mă expedieze pe mine şi l-a luat pe el ca angajat. Aşa că am lucrat 2-3 luni şi-apoi am devenit şomer. Evreul a dat afară pe celălalt evreu ca să facă loc românului, fiindcă aşa a fost porunca.

La sfârşitul lui ’40 m-am căsătorit la Bucureşti şi când a început spaima fascismului la Bucureşti evreii din Basarabia, care au fost aproape 100 000 care au locuit la Bucureşti şi care de frica ce o s-o aducă antisemitismul şi fascismul s-au retras în Basarabia care fusese deja luată de sovietici. Atunci au avut de ales…“nu ştiu ce-mi aduce fascismul, poate moartea şi avem ocazia să ne întoarcem înapoi acasă, în Basarabia, sub regimul comunist care apără pe evrei”. Şi-aşa toţi basarabenii au fugit înapoi în Basarabia. Eu, n-am de lucru şi nici perspectivă n-am avut, nimic pe viitor, şi nu fiindcă am fost comunist, că n-am fost comunist niciodată. Dacă aş fi fost comunist n-aş fi făcut Dreptul, unde erau legile ţării capitaliste. Acolo sunt cu totul alte legi. Am făcut facultatea de Drept, de ţară capitalistă, şi asta-i dovada că eu n-am fost comunist, căci eu am învăţat legile acelea. Cine a fost într-adevăr comunist nu s-a dus să înveţe dreptul ţărilor capitaliste. Au fugit atâţia evrei şi eu n-am avut perspectivă pe viitor, nimic, ci numai rău, aşa că m-am dus şi eu şi am luat-o şi pe nevasta mea, în Basarabia.

( – Speraţi să găsiţi acolo de lucru? ) Da, am şi găsit. Cum am venit, imediat am primit post ca învăţător într-un sat. Aş fi primit şi post de profesor dacă aş fi avut cu mine diploma, dar diploma am lăsat-o la Bucureşti, căci fugisem aşa, numai cu buletinul la mine. M-am dus într-un sat, departe de gară, la 90 de km de la Chişinău, la Verejeni, judeţul Orhei. Acolo am fost învăţător şi am luat două posturi. De dimineaţă am avut clasa I, iar seara am avut clasa a IV-a. Până n-au venit sovieticii, în satul Verejeni a existat un învăţător şi nevasta lui care era tot învăţătoare care n-au avut destui copii la şcoală. Când au venit sovieticii au obligat pe toţi copiii să meargă la şcoală. Satele mari au aranjat cu primăriile ca în fiecare dimineaţă, şi iarna, să meargă căruţe la marginea satului şi să aducă copiii la şcoală. Din doi învăţători ne-au făcut vreo 14 învăţători, atâţia copii au fost. Am fost învăţător acolo şi am primit două salarii şi, n-am fost om bogat, dar am avut din ce trăi. Am fost acolo până în 22 iunie ’41 când a izbucnit războiul mondial şi nemţii au atacat Rusia. Şi-atuncea au venit nemţii. Am fugit de nemţi care cum au ajuns şi unde au ajuns şi au găsit evrei i-au omorât, i-au făcut praf. M-am retras spre răsărit, am trecut Nistrul, am trecut prin Ucraina şi am ajuns până în Caucaz, la Marea Caspică. Acolo n-am avut ce face. Limba rusă n-am ştiut-o, nici limba locală de acolo care seamănă cu limba turcă. Acuma este o ţară independentă acolo, se numeşte Daghestan, care este lângă Cecenia, unde se duc lupte, acolo aproape. Acolo am fost şase ani şi am lucrat ca hamal la Fabrica de conserve, la baza unde vin grânele, că acolo creşte grâu. Şase ani am fost hamal, am cărat saci, 12 ore pe zi, de la şapte dimineaţa la şapte seara, iar mâncare a fost o bucată de pâine din orz, rea, cu toate rămăşiţele de orz. A fost o bucată mică şi grea ca o piatră.

…Şi-aşa am trăit şase ani.

În anul 1945 s-a născut fiul meu, acolo, în oraşul Derbent, oraş la Marea Caspică.

În ’47 am venit înapoi la Timişoara. Cu ajutorul celor învăţate acolo, foarte puţin am învăţat din limba rusă, că n-am avut cum, căci am lucrat numai cu cei din localitate care n-au fost ruşi, dar cu acele puţine cunoştinţe de limba rusă, m-am dus ca profesor aici la şcoală şi am predat limba rusă. Am predat un an de zile limba rusă, dar pe urmă au venit şi mi-au spus… Au venit la ore şi-au văzut că predau destul de bine. Am aşa un talent înnăscut de pedagog. Aşa a avut şi tatăl meu şi aşa are şi fiul meu. Au fost mulţumiţi cum am predat limba rusă şi au spus: “domnu’ Bergler, dvs. sunteţi licenţiat în drept, nu în limba rusă ”. Dacă vreţi să rămâneţi în învăţământ, înscrieţi-vă la Institutul Maxim Gorki şi faceţi Institutul acolo, la Bucureşti. Şi eu m-am înscris şi şapte ani m-am chinuit. În fiecare an am fost trei luni la Bucureşti şi tot anul am învăţat acasă. Trei luni am învăţat acolo şi-am dat examene şi şapte ani a durat până am terminat Institutul. Am primit diplomă, ca profesor de limba şi literatura rusă. Într-adevăr, am avut multe cunoştinţe de limbă rusă, căci în şapte ani s-a învăţat foarte mult. Am fost profesor de limba rusă până la pensionare. Ca avocat n-am mai căutat să intru în Barou. De ce?!…fiindcă avocaţii au câştigat foarte puţin, nu ca acuma, că acuma câştigă ei mult. Dar atunci, în timpul acela, după război, firme particulare nu au mai fost, iar firmele de stat nu prea au avut avocaţi, că a fost partidul care a condus totul.

( – Aţi fi vrut să exercitaţi profesia de avocat? ) Da, aş fi vrut, dar am văzut că nu merge, că sunt săraci. Ei au umblat la tribunal toată ziua, să prindă un client. Eu m-am dus la şcoală, am ţinut cele trei ore pe zi şi gata am fost…pe urmă n-am avut nici o grijă. A venit luna, am primit salariul care nu era chiar mare, ci mic, dar am putut, foarte modest, să trăiesc din el. …Şi aşa am lucrat până am avut 60 de ani, când am putut să plec în pensie şi m-am pensionat. De atunci nu am stat fără treabă.

M-am dus la Comunitate şi timp de 24 de ani am predat limba ebraică acolo, cu Neumann împreună. Douăzeci şi patru de ani am predat limba ebraică… ( – Când aţi învăţat limba ebraică? ) De la tatăl meu, din copilărie. Am făcut şi liceul israelit unde am fost cel mai bun pe tot liceul, pe liceul israelit, pe gimnaziul de fete şi Şcoala comercială superioară… dintre toţi ăştia eu am fost cel mai bun ebraist. Eu am învăţat de la tatăl meu, de la vârsta de 5 ani.

( – Cum este limba ebraică, este grea? ) Nu e foarte grea, limba maghiară e mai grea decât ea. Fiecare limbă are alfabetul ei, gramatica, ortografia ei şi astea trebuie învăţate. Cine le învaţă ştie, tot aşa ca orice limbă. Acasă am predat. Am avut elevi şi, ca pensionar, mi-a mers mai bine decât atunci când am fost la şcoală, că am avut elevi, particular. Nu numai la Comunitate, pentru limba ebraică, ci am avut acasă elevi şi pentru limba germană, franceză, e adevărat că nu la avansaţi, dar pentru şcoala de opt ani am ştiut limba franceză foarte bine. Am predat şi la şcoală limba franceză, timp de un an, că a fost criză de profesori…şi au venit în inspecţie la mine să vadă dacă cine predă acolo franceză ştie ceva. Au venit şi au fost mulţumiţi. Acuma nu mai predau nimic. Încă, anul ăsta am mai avut trei eleve, trei femei, dintre care două, fiind românce au trecut la religia evreiască şi au dat examenul la Budapesta, căci numai acolo se poate face trecerea de la o religie la alta. Pentru a trece examenul acesta au învăţat la mine limba ebraică, nu atât limba, cât au învăţat să citească, au învăţat câteva rugăciuni şi istoria evreilor. Le-am pregătit şi au trecut cu mare succes. La Budapesta rabinii s-au mirat cât de mult au ştiut femeile. Asta a fost în anul ăsta, 1999. Acuma nu mai predau nimic, că n-am la cine.

( – Aceste femei s-au căsătorit cu evrei şi au vrut de bună voie să treacă la religia mozaică sau au fost nevoite să treacă la această religie? ) Au vrut să treacă. Una a şi plecat în Israel cu bărbatul ei care a fost evreu. Cealaltă este o româncă şi n-a plecat nicăieri, este aici în Timişoara, fiind doctor stomatolog, măritată cu un evreu din America ce lucrează aici, ca director general, primind un salariu foarte mare. Evreul acesta ar fi luat-o şi ca româncă de soţie, dar dânsa a vrut să treacă la evrei. El i-a spus că nu trebuie să înveţe, să se chinuie şi să meargă la Budapesta ca să-şi ia examenul, că el o ia şi ca româncă. I-a spus: “ îmi placi şi te iau de nevastă ”, dar ea a spus: “ nu, eu vreau să fiu evreică şi copiii noştri să fie evrei ”. E o femeie foarte drăguţă, foarte deşteaptă şi binevoitoare şi a învăţat cu multă silinţă. Acuma ei trăiesc aicea la Timişoara. Am fost invitat şi eu la nunta lor.

…Am ajuns să am 87 de ani.

( – Cum se numea firma din Bucureşti unde aţi lucrat? ) Transilvania. Proprietar era Löbel, un evreu. Povestea lui Löbel am auzit-o după ce m-am întors acasă, după război. Am auzit că s-a spânzurat. Dar de ce s-a spânzurat Löbel, că lui i-a mers foarte bine la Bucureşti?!… El a fost din Cluj şi a avut toate rudele acolo, iar după război s-a dus la Cluj şi…toate rudele pe care le-a căutat au murit la Auschwitz şi, de durere mare a înnebunit şi s-a spânzurat. Interesant, nu ?! Pentru asta s-a spânzurat, când a văzut ce au păţit rudele lui: unchi, mătuşi, fraţi, surori.

( – Soţia dvs. cum se numea? )

Soţia mea era Viola Vogel. Ea săraca a avut meseria de plăpumăreasă, iar la Bucureşti a avut un atelier de plăpumi pentru un magazin mare. Ea a făcut plăpumi şi din asta a trăit, împreună cu surorile ei.

( – Cum aţi cunoscut-o pe soţia dvs.? ) Foarte, foarte simplu. Când am ajuns la Bucureşti n-am avut unde locui şi m-am dus pe o stradă şi m-am uitat la fiecare poartă. Acolo unde era o cameră de închiriat a fost o ţedulă la poartă şi am văzut o ţedulă, m-am dus şi am închiriat o cameră. Camera a fost a ei, ea a locuit acolo. Am închiriat camera, am locuit acolo şi pe urmă ne-am apropiat, iar peste un an ne-am şi căsătorit. Era tot evreică.

( – În ce an era născută? ) Era mai mică cu trei ani, născută în 1915…tocmai ne potriveam. Era fată bună.

( – De ce se învăţau înainte limbile străine? ) Numai la şcoală, programa şcolară a fost aşa, că am învăţat limba greacă, limba latină, deşi astea nu am vrut să le învăţ. M-au întrebat de ce nu vreau să le învăţ, că în ebraică îmi merge strună. Eu am zis: “când am să învăţ eu limba latină?… la ce-mi trebuie mie, că nu vreau să fiu doctor, iar de limba greacă…eu am să mă duc în Grecia?! E pierdere de timp, mai bine să învăţ altceva”. La aceste două limbi am fost slab, dar la germană am fost tare, la ebraică am fost cel mai bun, iar la franceză am fost bun.

( – Germana când aţi învăţat-o? ) De la tata am învăţat şi ebraică, şi germană… Şi am avut un profesor foarte bun la liceu, un evreu care ne-a predat limba germană şi care a fost un mare cunoscător al limbii germane.

( – Cum se numea? ) Pop Ilie. Era evreu, dar a întrecut pe foarte mulţi nemţi în privinţa cunoştinţelor sale adânci de limba germană. El ne-a predat bine şi de la el am învăţat foarte mult.

( – În familie ce limbă vorbeaţi? ) În familie am vorbit limba idiş, care se deosebeşte de ebraică prin faptul că este un jargon nemţesc. Este limba pe care au vorbit-o nemţii prin secolul XIII-XIV. Atunci evreii, în secolul XV-XVI, în anii 1490, în timpul Inchiziţiei din Spania, au fost foarte mulţi omorâţi. Evreii au fugit sus, spre Germania şi au stat acolo. Ca să arate bunăvoinţă au început să părăsească limba ebraică sau limba arameică pe care o vorbeau şi au început să vorbească nemţeşte, aşa cum evreii din Timişoara vorbesc româneşte. Au rămas astfel cu limba germană de pe atunci. Între timp limba germană s-a dezvoltat, a primit o gramatică, iar limba idiş a fost un fel de jargon al limbii germane cu secole în urmă. Astfel, noi am vorbit în limba idiş care este în mare parte limba germană din secolele trecute şi amestecată cu cuvinte din ebraică.

( – Cine se ocupa mai mult cu educaţia în familie? ) Mama, căci tata a fost la lucru. Atunci nu au existat 8 ore, cine a lucrat a lucrat de dimineaţă până seara târziu, aşa s-a lucrat atunci. Femeile nu aveau servici ca acuma când majoritatea femeilor sunt la servici. Femeile au fost casnice, ele au spălat rufe, au făcut mâncare, au crescut copiii. De aceea la evrei se consideră naţionalitatea după mamă, fiindcă mama a fost aceea care a fost cu copiii, ea i-a crescut, i-a spălat, s-a jucat cu ei şi i-a îngrijit. Tatăl era plecat toată ziua la lucru.

( – Cum a fost copilăria dvs.? ) Sărăcie, mare sărăcie. Maramureşul a fost ţinutul cel mai sărac al ţării. Acolo era la nord şi de la noi parcă era sfârşitul lumii, de-acolo nu mai mergeai. În partea asta, spre apus, te mai puteai duce în altă parte, în Transilvania, dar în partea spre răsărit era pustiu, numai munţi erau. Nu era un ţinut bogat, căci acolo nu prea cresc nici cereale. Grâul aproape că nu creşte. Nu cresc nici roşii, nici struguri acolo…e un ţinut friguros şi sărac. Şi pământul e sărac. Am trăit în multă sărăcie.

( – Cum de aţi venit la Timişoara? ) Am venit la Timişoara fiindcă aici era liceul evreiesc şi am venit să învăţ la acest liceu. ( – Aţi venit singur sau cu părinţii? ) Întâi am venit singur şi după aceea, cu 3 sau 4 ani mai târziu au venit şi părinţii care s-au mutat aici, în Timişoara.

( – Unde aţi locuit? ) În Iosefin.

( – Cum erau înainte anii de studenţie, la Drept? ) La Drept era ca şi la orice altă facultate. Ne-am dus la cursuri…am avut profesori foarte buni, dar cei mai mulţi profesori n-au venit la ore. Erau obiecte de bază şi obiecte din care nu se dădea examen, ascultai numai cursurile şi aveai numai frecvenţa şi nu se dădea examen.

La acela obiecte la care s-au dat examene am avut profesori buni. Şi am învăţat acasă: Dreptul roman, Dreptul civil, Dreptul penal, Dreptul comercial.
( – Unde stăteaţi în Cluj? ) Am stat la Căminul studenţilor evrei. Eu n-am avut bani căci tatăl meu era un om foarte sărac, fiind întâi învăţător şi pe urmă şomer. Am avut la acest cămin şi cantină gratuită, şi locuinţă gratuită…aşa că nu m-a costat nimic.

La evrei, cele mai importante sărbători sunt… Prima sărbătoare este Paştele, care se numeşte Pesah (“Sărbătoarea libertăţii”). De Paşte se sărbătoreşte ieşirea evreilor din Egipt, căci evreii au fost 400 de ani robi, sclavi ai Egiptului. Cu ei s-au clădit piramide, clădiri. Ei făceau cărămizi şi lucrau. După 400 de ani au plecat din Egipt. Faraonul le-a dat voie să plece înapoi, în ţara strămoşilor lor. Dar 400 de ani au fost robi în Egipt şi egiptenii n-au vrut să-i elibereze. Deci se sărbătoreşte eliberarea lor din Egipt şi întoarcerea lor în ţara Israel. Ăsta este Pesahul, Paştele.

Altă sărbătoare mai importantă este Şavuot, adică Rusalii. De Şavuot (“Sărbătoarea învăţăturii”) se sărbătoreşte acordarea Torei, a religiei. Tora este Biblia, şi atunci evreii au primit Biblia, asta se sărbătoreşte. Este la sfârşitul lui mai, prin iunie.

În septembrie este Anul Nou, Roş-Haşana. Cu o săptămână după Anul Nou este Iom-Kipur care este ziua cea mai sfântă dintre toate, este ziua căinţei şi a iertării. Atunci se roagă pentru iertarea păcatelor şi pentru un an bun, de linişte, de pace şi belşug.

Imediat, la 5 zile după aceea este Sucot, Suca înseamnă cort. Timp de 40 de ani evreii au mers din Egipt până în Israel şi pe drum au trăit în corturi, că tot s-au mutat. Ca amintire a celor 40 de ani se ţine sărbătoarea corturilor.

Iarna este Hanuca (care înseamnă înnoire), sărbătoarea luminilor, când se aprind lumânări. De Paşte nu se mănâncă pâine, se mănâncă maţa, adică pască, ce este făcută din făină cu apă. De ce?!… fiindcă evreii, când au fost în pustiu, timp de 40 de ani ei n-au avut acolo cuptoare şi au luat făină, amestecată cu apă şi au făcut felii foarte subţiri pe care le-au pus pe piatră, iar căldura a fost foarte mare şi soarele a copt. Ca amintire a acestor zile se mănâncă timp de 8 zile pasca asta, maţa. Pâine nu se mănâncă. Altă mâncare nu prea este. În prima seară, numită Seder, se mănâncă ceva, dar numai se gustă, amestec cu mere, nucă, lucruri verzi… Asta numai se gustă, de formă.

( – Se merge la Sinagogă? ) De trei ori pe an evreii din Israel s-au dus să se roage la templul din Ierusalim…şi asta a fost de Pesah ( deci la Paşti ), la Şavuot ( de Rusalii ) şi de Sucot ( sărbătoarea corturilor ). Oamenii se duceau de trei ori pe an la templu, iar de Şavuot au adus cu ei tufandale. Ce-au avut ei au dus acolo, la preoţii din templu. Cine a putut să meargă a mers, cine n-a putut, n-a mers. De Şavout se mănâncă mai mult preparate din lapte. Mama făcea tăiţei cu lapte, cu brânză, cu urdă. Nu prea s-a mâncat carne. De băut se bea apă. În seara de Paşti se bea un pahar de vin, asta este obligatoriu. Şi asta este amintirea unui război cu grecii. Israelul acesta a avut foarte multe războaie şi pe parcursul istoriei a avut foarte mulţi stăpâni. De cele mai multe ori au fost asirienii. Aţi auzit desigur şi de babilonieni. Şi a fost un timp, când au fost romanii, în anul 70 după Christos, care au distrus al doilea templu. A fost un timp când şi Grecia a fost stăpână în Israel. Şi-atunci grecii au vrut ca evreii să-şi părăsească religia lor şi să preia religia grecilor care încă nu era creştină, ci era cu zeii, erau deci păgâni… Au cerut de la ei să treacă deci la religia lor de păgâni. Aproape că era deja să supună tot statul, când a fost un bătrân, unul Matitiahu, care a avut 5 fii, bărbaţi şi care, împreună cu fiii lui s-a revoltat împotriva acelor jandarmi greci care au venit să-i silească să treacă la altă religie. Atunci poporul a prins curaj şi s-a alăturat acestora şi au gonit grecii. Asta este sărbătoarea de Hanuca, a luminilor. Atunci 8 zile se aprinde seara câte o lumânare, în prima seară o lumânare, în a doua seară două, iar în ultima zi, 8 lumânări. De Anul Nou se adună familia, spre deosebire de Pesah când se adună mai mulţi. Când am fost în Israel, acum 12 ani, tocmai de Paşti, toate rudele s-au adunat acolo şi am fost peste 20 de persoane. Ne-am adunat la una dintre rude, am mâncat şi am băut. Am ţinut seara de Paşti, am mâncat pasca aceea şi am băut vin.

( – Cum era în Israel? ) Era bine, ei au trăit mai bine decât noi… nu se compară. Nu e nici o mirare că din România 400 000 de evrei au plecat în Israel. Asta este ceva, 400 000… Au rămas numai câţiva, câţi suntem acuma. Câţi suntem la Timişoara?!…vreo 400. Au fost 800 000 de evrei în România, împreună cu Basarabia. În Basarabia au trăit foarte mulţi evrei, dar când au luat Basarabia au rămas mai puţini. După război au plecat mulţi în Israel. Şi fratele meu, care a murit în Israel, a plecat cu familia lui.

( – V-ar fi plăcut să trăiţi în Israel? ) Cred că da. E cu totul altă viaţă acolo. Mentalitatea oamenilor este alta. Un evreu nu fură, asta nu există. La fel ca în Suedia. Dacă am ceva de lăsat afară, las afară şi poate să treacă oricine, dar dacă nu e al lui nu se atinge. Evreii nu fură, nu sunt hoţi. Nu e aşa cum este aici, unde fiecare unde se duce, la servici, fură ce poate. Şi guvernul fură, şi miniştrii fură, şi toată lumea fură, fiecare cât poate şi unde poate… La evrei asta nu există, asta este un păcat. Ei sunt mai religioşi şi ţin la religie, iar asta este un păcat şi ei nu vor să facă un păcat. Asta-i foarte bine că e aşa. Şi ţara trăieşte mai bine.

Aceia care sunt ortodocşi şi sunt religioşi, ţin religia de dinainte de Christos. Sâmbăta ei nu fac nimic, că aşa scrie în cele 10 porunci pe care le-au primit evreii de la Dumnezeu, cum spun ei. Este mândria poporului evreu că Dumnezeu s-a adresat poporului evreu şi nu altor popoare şi a dat cele 10 porunci. Din acele 10 porunci, porunca a patra este ca sâmbăta s-o respecţi, să nu lucrezi nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău…nimeni nu are voie să lucreze sâmbăta, nici chiar animalele tale n-au voie să lucreze, şi de aceea ortodocşii de acolo mai ţin şi astăzi. Ei nu fac nimic sâmbăta şi nu lasă pe nimeni să facă, nici pe servitor, dacă ai un servitor pe care îl plăteşti. Vineri, cei religioşi pregătesc mâncarea pentru sâmbătă, iar sâmbătă doar o încălzesc şi o mănâncă, căci sâmbăta e odihnă. Ziua de sâmbătă e ca şi ziua ispăşeniei, Iom-Kipur. Nu ai voie să lucrezi nimic, fiecare trebuind să se odihnească…asta-i un lucru foarte frumos. Şi la noi, în România, înainte de primul război mondial, ţăranul a fost sărac, lipit pământului şi boierul a avut mult pământ care a fost lucrat de ţărani. Ţăranul a avut bucata lui de pământ pe care n-a putut s-o lucreze decât duminica, şi ţăranul n-a avut astfel niciodată liber. Toată săptămâna lucra la boier, iar duminica trebuia să lucreze pentru sine, bucata de pământ a lui. El n-a avut niciodată liber, dar la evrei asta nu există, ci trebuie respectat. ( – Vă mai păstraţi obiceiurile? ) Eu nu, nici un fel. Mă duc eu la Sinagogă, fiindcă sunt evreu şi au nevoie acolo să mai fie oameni. Acuma altfel trăiesc oamenii.

( – Ce cărţi importante mai sunt, în afară de Tora? ) Sunt 24 de cărţi care aparţin religiei. Este Tora, sunt cele 5 cărţi ale lui Moşe ( Moise ) care a scos evreii din robie şi i-a dus spre patria lor. Cele 5 cărţi ale lui Moise se numesc Tora, în româneşte, Biblia. La creştini Biblia se împarte în două, este prima parte a Bibliei, cea evreiască, care conţine cele 5 cărţi ale lui Moise, iar cealaltă parte, a doua, este despre Christos, de la Christos încoace. Deci sunt cele 5 cărţi ale lui Moise… După aceea sunt profeţii care au scris cărţi. Sunt mulţi profeţi, sunt primii profeţi şi ultimii profeţi. Aceştia au scris diferite cărţi şi au fost oameni foarte deştepţi. Ei au prevăzut viitorul, au prevăzut şi războiul cu Babilonia, şi alte războaie grele pe care evreii le-au avut cu asirienii şi cu multe popoare care au fost atunci. Au fost atunci foarte multe popoare… După aceea sunt cărţi scrise, de exemplu de regele David care a scris Psalmii ( Psalmii lui David ). Aceştia se citesc nu numai la Sinagogă, ci mai mult la creştini decât la evrei. Creştinii ţin mai mult la Psalmii lui David decât evreii. Cuvânt cu cuvânt sunt traduşi acolo, în Biblie. Eu am şi Biblia creştină, iar în prima parte sunt aceşti Psalmi. care sunt scrise foarte deştept, din inimă, bunătate, dragoste faţă de om, în general, şi nu numai a evreilor pentru evrei. Acolo el spune: “ să iubeşti nu numai poporul tău şi pe străinul care locuieşte în ţara ta, dar şi alte popoare ”. De aceea evreii nu încep un război cu nimeni. Evreii nu vor declara război niciodată, nimănui. Că acolo este război…asta arabii fac acel război. Întotdeauna arabii sunt cei care atacă. Evreii numai se apără. Pe urmă, fiul lui David a fost regele Solomon, care a fost cel mai deştept rege al evreilor şi care era şi un om frumos, cu o minte extraordinară. El a condus ţara 40 de ani şi până la el a fost război după război, dar el, 40 de ani n-a fost în război. A fost în relaţii bune cu toţi vecinii, şi nu numai cu vecinii, ci şi cu ţări îndepărtate. De exemplu el a avut de nevastă pe fiica regelui din Africa, Batşela. Regele din Africa a ştiut deci şi el despre Solomon. Au venit regii la el pentru prietenie, pentru sfaturi, din toate colţurile lumii. Veneau regi, miniştri din alte ţări, să ceară sfaturi. El a avut o cameră în palat în care stătea singur, şi stătea la o masă şi dădea sfaturi, dădea judecata. Dacă aţi auzit povestea cu copilul tăiat în două… La spital au venit două femei să nască. Amândouă au născut câte un copil şi au stat în paturi alăturate. Într-o noapte copilul uneia dintre ele a murit. Ce să facă?!…Când cealaltă femeie a adormit s-a dus şi i-a luat copilul şi l-a pus pe al ei lângă ea. Ea a luat astfel copilul viu. Dimineaţa, când s-a trezit, femeia a văzut că copilul este mort şi a spus: “ tu mi-ai furat copilul şi mi-ai pus copilul tău care a murit! ”. S-au certat femeile şi s-au dus apoi la judecător, la Solomon. Fiecare din cele două femei spuneau că acela este copilul ei, dar Solomon n-a stat pe gânduri şi a spus: “ aduceţi o sabie !”. Şi atunci, femeia care a fost într-adevăr mama a început să ţipe, să strige “ vai de copil! ”, iar Solomon a spus atunci “ asta-i mama copilului, căci pe cealaltă n-a durut-o, aceea n-a plâns ”. …Ce vreau să vă spun e că Solomon a trăit în pace şi că în timpul lui s-a dezvoltat comerţul. A făcut comerţ cu corăbii şi au plecat evreii din Israel pe corăbii, în alte ţări şi au importat în alte părţi. Viaţa a fost bună în timpul lui Solomon.

Solomon a scris trei cărţi, asta trebuie ştiut. Una se numeşte “Cântarea Cântărilor”, după aceea a scris Eclesiastul (sau Propovăduitorul), pe care a scris-o la bătrâneţe. Acolo spune, în prima propoziţie: “ Deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciune ”. El şi-a dat seama că toată viaţa este un vis pe care-l trăieşte fiecare şi că viaţa este un fleac ce se termină cu nimic. Acolo scrie despre obiceiuri evreieşti şi despre cum să se poarte oamenii. Şir-Haşirim, Cântarea Cântărilor, este foarte vestită. A fost tradusă şi în româneşte şi în timpul comunismului a fost cumpărată în limba ebraică şi română. Acolo descrie dragostea faţă de om şi dragostea bărbatului faţă de femeie. Mai sunt şi alte cărţi scrise în timpurile acelea. Partea principală este aceea a profeţilor, în acele cărţi fiind multă deşteptăciune.

( – Cum vă petreceaţi timpul liber în tinereţe? Existau baluri înainte? ) Nu, nu prea se făceau baluri. Lumea era săracă, nu se făceau atâtea ca acuma. Acuma, sub numele de bal se fac petreceri… Noi ne plimbam. Mă duceam la prieteni, vorbeam despre cultură, despre scriitori, ce cărţi noi au apărut, despre felul în care au fost scrise aceste cărţi… Despre politică nu prea s-a vorbit, da s-a ştiut că asta este şi gata. Nu se făcea politică, cel puţin evreii nu făceau politică. Erau oameni supuşi, de rangul al doilea sau al treilea.

În Ungaria, ungurii au fost stăpâni şi evreul a fost acolo un jidan şi gata. Şi la români tot aşa. Au fost desconsideraţi evreii. În România, înainte de război, românii, în mare parte au fost antisemiţi. Atunci a dominat Garda de Fier, cuziştii. Românii au pus totul pe religie, erau foarte religioşi şi chiar şi ultimul ţăran care n-a văzut niciodată un evreu şi acela a fost un antisemit, căci aşa a fost crescut. Popa la biserică le-a spus că jidanii l-au omorât pe Christos. Pentru români cel mai scump a fost Christos. Românul s-a dus la biserică să facă o rugăciune pentru că pentru el totul a fost Christos. Şi evreii dacă l-au omorât pe Christos… Relaţii bune au fost între evrei şi români, dar cu foarte puţini creştini au fost aceste relaţii, mai ales cu cei culţi. Evreii aveau deci legături cu creştinii cei culţi, cum a fost la Bucureşti cu scriitorii care au fost mai de seamă prietenii evreilor. Nu pot să-i înşir acuma, dar au fost scriitori renumiţi.

Deci, adevărul ştiţi dvs. care este…Adevărul vi-l spun eu care a fost… Că romanii au prigonit pe creştini foarte mult, că au avut frică de Christos. Romanii l-au ucis pe Christos, nu evreii. Evreii au suferit tot aşa ca şi ceilalţi. Păgânii ăştia de romani i-au chinuit pe toţi şi evreii n-au fost stăpâni acolo ca să ucidă un alt evreu…Nu?! Şi romanii l-au omorât pe Christos la vârsta lui frumoasă de 33 de ani, numai de aceea fiindcă el a propovăduit?!… Tot religie evreiască a propovăduit, numai într-un stil mai nou, mai modern. Christos a eliberat poporul de povara acestor multe legi pe care oamenii spun că evreii le tot ţin. Erau atâtea legi încât chiar dacă vroiai să le ţii nu mai aveai timp să munceşti, să câştigi, ci zi şi noapte trebuia să faci o rugăciune. Christos a fost un eliberator care ne-a eliberat de aceste multe rugăciuni care se fac şi n-a propovăduit nimic împotriva evreilor. El însuşi a fost evreu şi n-a spus că aduce o religie nouă. Romanii l-au crucificat, de ruşine, între doi hoţi. Cum s-a numit acela care l-a spânzurat?!…romanul acela care a fost înlocuitorul împăratului?!…Pillat. Romanii l-au omorât pe Christos. Preoţii de la sate n-au ştiut, dar în biblioteca Papei a fost scris numele lui Pontus Pillatus care l-a omorât pe Christos. Papa care este acuma a spus că evreii n-au avut nici un amestec în uciderea lui Christos. Ei au suferit din cauza romanilor şi nu mai îndrăzneau să omoare pe cineva. Cum ar fi putut totuşi, dacă stăpâni au fost romanii?!… Nu puteau să facă aşa ceva cu de la sine putere. A fost scris în ziarele evreieşti ce-a spus Papa, că evreii n-au avut nici un amestec în uciderea lui Christos. De aceea romanii au ajuns până aici, în Dacia. Au stăpânit cu foarte multă putere.

Numai asta vreau să vă spun, că preoţii au fost aşa învăţaţi… Acuma deja preoţii ştiu, că după al doilea război mondial s-a arătat, din biblioteca Papei, care a fost povestea cu Christos şi de acolo a reieşit că Pontus Pillatus a dispus să-l omoare, fiindcă a avut frică de El, pentru că foarte multă lume a început să ţină la Christos. Toţi sfinţii despre care noi auzim, Sf. Petru, Sf. Pavel, toţi au fost evrei şi au trăit în timpul lui Christos şi imediat după Christos. Ei au continuat învăţătura lui Christos şi de aceea se numesc sfinţi… dar toţi au fost evrei. Dar despre asta nu se spune ţăranului creştin, că toţi aceştia au fost evrei. Când i-am spus la nora mea că Christos a fost evreu, s-a mirat, căci n-a auzit asta niciodată. Nu s-a spus poporului adevărul.

(- Consideraţi că poporul evreu este un popor ales de Dumnezeu?)

Nu, eu nu susţin asta.

( – Ce rugăciuni specifice sunt la evrei? ) Păi, rugăciunile sunt cele care Îl ridică în ceruri pe Dumnezeu şi-l laudă, oamenii rugându-se la El. Asta-i totul, astea sunt rugăciunile. Nicăieri, în nici o rugăciune nu există un singur cuvânt în care să fie ceva împotriva altui popor. Dimpotrivă, se spune să iubeşti şi pe străinul care locuieşte în ţara ta. Ca atunci când evreii au trăit în ţara lor, în antichitate… se spunea şi pe străin să-l iubeşti.

( – Puteţi să spuneţi o rugăciune în ebraică? ) Da, rugăciunea este o propoziţie: “ Smai Israel, Adonai Alohenu, Adonai Erhat ”, adică, “ Ascultă Israele, Domnul Dumnezeu al nostru este singurul Dumnezeu pe lume ”. Ăsta este monoteismul, asta au creat evreii lumii. Nu cum erau pe-atunci toţi zeii. Şi a doua rugăciune este “ Aftara ehe kamuha ”, adică “ Să iubeşti pe prietenul tău ca pe tine ”. Astea sunt cele două propoziţii care decurg din toată Biblia, din toate cărţile scrise, din cele 24 de cărţi, din cărţile lui Moise. Concluzia asta e… cele două propoziţii. Să iubeşti pe semenul tău ca pe tine, aşa să iubeşti. Niciodată n-a fost un evreu care să facă rău din propria iniţiativă, din răutate. Sunt unii oameni cărora le place să facă rău. La evrei nu există aşa ceva. Evreul nu e hoţ, nu fură şi niciodată nu începe o bătaie sau o răutate, o pornire rea împotriva cuiva. Ăsta este un păcat şi nimeni nu vrea să-şi ia asupra lui păcatul acesta. Cine nu e religios tot aşa face, fiindcă omenia îţi spune să nu faci rău altcuiva. …Acestea sunt cele două propoziţii la care se rezumă toată Biblia. Evreii au dat lumii monoteismul. Să nu faci rău nimănui, iar dacă nu poţi face bine, să nu faci totuşi rău nimănui.

( – Ce ziare evreieşti sunt în Timişoara? ) Este un singur ziar în toată ţara, la Bucureşti, acolo este. De vreo 3-4 ani are un nume nou, “Realitatea evreiască”. E singurul ziar care apare, la două săptămâni.

( – V-aţi cunoscut bunicii? ) Nu, nu. În Maramureş erau mulţi evrei, şi la sate erau mulţi. De exemplu, aici în Banat, la sate nu găseşti evrei, nici înainte nu prea ai găsit, dar acolo şi la sate au fost evrei. La noi în sat au fost două sinagogi. Deci au fost atâţia evrei încât au trebuit să fie două sinagogi, într-un capăt al satului una, iar în celălalt capăt a fost cealaltă. Pe atunci oamenii se duceau la biserică, nu ca acuma. Biserica nu era niciodată goală. Acuma nu mai există sinagogile, căci au luat ţăranii tot, au descompus şi au luat acasă…ferestre, uşi, pereţi. Înainte de război, în România au existat 600 de rabini. Astăzi este numai unul singur, Neumann, care este singurul rabin din România. Dacă şi la ţară, în comune, înainte de război, au fost rabini… La mine în sat nu era rabin, dar a fost unul care a ştiut cât un rabin şi noi am ţinut la el că era foarte deştept. Nu mai ştiu cum l-a chemat. A plecat în America unde a avut o fiică, n-a aşteptat timpurile acelea urâte. Rabinul este cel mai mare, ca funcţie, apoi este cantorul care face slujba. În Fabric este domnul Fischer care este bătrân.

( – Ce prieteni aţi avut? ) Nu, nu prea am avut prieteni. De ce?!…fiindcă, cât timp am fost la liceu am avut colegi de clasă, iar după bacalaureat am început să ne împrăştiem care încotro. Unii s-au dus în Argentina, alţii în America, unii s-au dus la Bucureşti, alţii la Cluj. De fapt am fost numai doi care am rămas din clasă aici, dar nici cu el n-am fost prea mult prieten. Aşa a fost viaţa… Fiecare şi-a căutat existenţa unde poate şi fiecare a ajuns în alte ţări, unii în Israel, alţii…ştiu eu unde au ajuns?!

( – În ce ţări aţi mai fost? ) În Rusia şi o lună în Israel, asta-i totul.

( – Ştiţi şi limba maghiară? ) Da, pot să fiu profesor de limba maghiară. Cunosc gramatica la 7 limbi: rusă, maghiară, germană, idiş, română, ebraică, franceză.

( – Cum era înainte Timişoara când aţi venit prima oară aici? ) Timişoara a avut 70 000 de locuitori. Oraşul era bogat şi veneau din alte oraşe sărace să locuiască aici, atât evrei cât şi români. Ţărani nu prea veneau fiindcă ei erau legaţi de pământ, de satul lor. Banatul a fost bogat. În Banat au trăit evrei la Lugoj, la Arad şi în locuri mai mici, în orăşele mici, Buziaş, Lipova, Radna. La Lipova a fost biserică evreiască.

( – Cu ce se ocupau în principal evreii? ) Făceau comerţ, dar erau şi croitori, cizmari, tâmplari, electricieni, instalatori de apă…meseriaşi evrei. Erau şi doctori, muzicanţi… Fiecare al doilea doctor a fost evreu. În Maramureş şi dincolo de Maramureş, prin Bistriţa, Satu-Mare, acolo evreii au fost ţărani. Au avut pământ şi au lucrat pământul, au arat, au semănat. Au avut animale, s-au dus în pădure, au tăiat lemne. Pentru iarnă fiecare s-a dus în pădure şi a tăiat lemne, acolo nimeni n-a cumpărat lemne. Deci erau meseriaşi şi intelectuali.

( – Bega era înainte navigabilă? ) Da, veneau vapoare, mergeau pe Bega. Şi ţăranii din Banat care locuiau în apropiere de malul râului Bega veneau în piaţă cu un vapor. În fiecare marţi dimineaţă au venit vapoare cu ţărani şi au descărcat şi era o bogăţie…ah, belşug era. Era piaţă în Fabric…alte pieţe nu prea erau. Piaţa 700 n-a existat. De ce se numeşte 700?!…se zicea că oraşul are o vechime de 700 de ani.

( – În Piaţa Unirii se făcea piaţă? ) Da, dar foarte rar. În Piaţa Unirii este biserică catolică şi mă duceam şi eu acolo să ascult orga… foarte, foarte frumos era. Rugăciunile creştine, dar spuse de oameni talentaţi… ai simţit plăcerea să le asculţi.

( – Ştiţi care erau evreii mai bogaţi din Timişoara? ) Da, erau evrei bogaţi. Totis, care a avut industria lânei şi la care au lucrat 1500 de muncitori. A fost Dornhelm, a fost unul Stausick, care a avut fabrica Solventul. A fost Varmeş, a cărui fiu a fost coleg de clasă cu mine. El a fost directorul şi stăpânul Fabricii de pălării. Acuma o fabrică de pălării e zero, nu vezi o pălărie nouă, da atuncea făceau pălării şi trimiteau în Anglia, în Italia…făceau pălăriile cele mai frumoase şi scumpe, că numai englezii puteau să-şi permită să cumpere aşa ceva. Importau lână din Anglia şi din Australia. Importa Fabrica de pălării lână, cu vagoane…au stat în curte acolo, lâna aceea mai fină din care s-au făcut pălării scumpe. Eeee… au fost oameni bogaţi.

Palace-ul, vizavi de el este clădirea aceea mare, palatul Löffler, ăsta a fost clădit de un evreu. Vizavi de Lloyd, pe Corso, unde jos sunt magazine. Löffler era un om foarte bogat şi el a clădit tot palatul acela. Sunt vreo trei intrări acolo.

( – Existau cartiere evreieşti? ) Nu, nu existau. Unde este acuma prăvălia aceea mare pentru haine de copii, lângă teatru, ăsta a fost palatul Weiss, a unui evreu. El locuia acolo, după aceea el a murit şi a rămas numele lui, Weiss. Palatul, unde este acuma facultatea, acolo în colţ, unde este restaurant, ăsta a fost Clubul evreiesc, care a fost până la al doilea război mondial. Acolo au fost birouri, dar a fost un club unde se adunau bogaţii care au clădit casa. Ei acolo se-adunau şi-acolo făceau baluri pentru bogaţi. Se adunau oamenii deştepţi şi bogaţi. Ăsta a fost Clubul evreiesc şi restul au închiriat, birouri sau ce a fost, de care ei n-aveau nevoie. Acuma este acolo facultatea. Deci, palatul Löffler, din partea opusă, palatul Weiss şi Lloyd-ul, astea trei de pe Corso, au fost construite de evrei. Oamenii se plimbau acolo pe Corso, ăsta era centrul.

( – Cu ce se circula? ) Pe atunci era numai trăsură. Au fost oameni care au avut trăsura şi calul lor şi cine-a vrut s-a aşezat în trăsură şi l-a dus. Pe urmă a apărut tramvaiul. Pe atunci nu erau ca acuma tramvaiele, dar tot pe şine mergeau şi aveau aceeaşi culoare. Atunci te-ai urcat în tramvai, ai cumpărat un bilet, a fost un om care-a vândut bilete. Vatmanul a stat în frig, că pe acolo s-a urcat şi acolo n-a fost uşă. Iarna, în frigul cel mai mare, el a condus tramvaiul. Au fost minus douăzeci de grade… săracul, şi el a avut pe el un cojoc făcut din piele de oaie. A stat în frig. Tramvaiele circulau la gară, în Piaţa Iosefin, în Elisabetin. Tramvaiul 7 n-a existat, dar până în Piaţa Bălcescu a mers tramvaiul 6. Şi în Fabric a mers, pe Ştefan cel Mare. Tramvaiul 9 care merge la Clinica cea mare…şi asta e o linie nouă.

Pe mulţi evrei îi cheamă Berger, dar cu numele de Bergler eu sunt singurul în România. Şi eu am cunoscut unul, Berger, care a fost director la Industria lânii, la Totis. A fost un evreu la Reşiţa, foarte bogat. Toate uzinele din Reşiţa erau ale lui. Miniştrii vorbeau cu el cu atâta respect, că nici n-au îndrăznit să intre la el. Atât de bogat a fost… Toată Reşiţa, toate uzinele de acolo au fost ale lui. Am uitat cum s-a numit ( Malaxa ).

( – Cum era Timişoara în comparaţie cu Clujul, cu Bucureştiul ? ) Erau aproape la fel, dar Timişoara a fost mai bogată decât Clujul, întotdeauna. Şi Aradul era un oraş destul de bogat.

( – Cum de aţi dat la Drept, aţi vrut dvs. sau v-a îndrumat cineva? )
Am crezut că… La Medicină era foarte greu, trebuia să toceşti foarte mult şi n-am simţit atracţie pentru asta. M-au interesat legile lumii, cum trăieşte lumea, pe ce bază, după ce fel de legi…şi de aceea m-am dus la Drept. Berger, cel care a fost director la Industria lânii m-a întrebat: “Unde vrei să mergi?”. “Să fac Dreptul”, am spus eu. El mi-a zis atunci: “Vai, Doamne, să nu faci Dreptul, să nu faci Dreptul. Vin timpuri rele…” . Şi-atuncea deja, când eram eu să mă înscriu la Drept, atunci deja le-a mers prost avocaţilor. El mi-a zis: “ Nu te duce, învaţă altceva! ”, dar eu am spus: “Numai Dreptul ”. Am crezut că prin asta am să fiu mai deştept…Nu m-am făcut mai deştept.

( – Medicii şi avocaţii evrei care aveau cabinet particular trebuiau să pună afară o placă pe care să scrie că sunt evrei? ) Asta în timpul fascismului. Trebuiau să poarte semnul acela cu şase colţuri.

( – Cum se numeşte fiul dvs.? ) Victor. El e tot profesor, dar de sport. Este un om foarte cult, foarte citit. Cărţile acestea pe care le vedeţi aici…şi mai este un rând înapoi, toate acestea sunt citite de el. Şi cum apare o carte nouă, el o cumpără. Mai are încă un dulap plin cu cărţi…şi în bucătărie sunt cărţi. E foarte citit, foarte cult şi binevoitor. El presupune parte aceea mai bună. El zice că, până nu s-a dovedit contrariul, că el crede pe fiecare om că e cinstit, că e bun. Asta este firea lui, felul lui de a fi, de a crede pe fiecare. Pentru el dubiul nu există, că poate cineva e un om rău. În multe locuri sunt astfel de legi, “să nu vătămezi pe nimeni până nu s-a dovedit că este vinovat”. Până atunci, fiecare om este cinstit.

( – Cine cântă la acest pian? ) Nimeni nu cântă la pian. Când ne-am mutat aici, adică fiul meu când a cumpărat locuinţa, a găsit pianul acesta nou aici. L-am cumpărat eu, ca să fie. Am zis că poate copiii lui o să înveţe, că am o nepoţică şi un nepot, dar ei nu învaţă muzică.

( – Cum se face un botez la evrei? ) Să vă spun cum este…
La evrei, dacă e fată, nu se face nimic. S-a născut, să fie sănătoasă. La evrei, la băieţi, la 8 zile după naştere se face circumcizia. Acuma evreii sunt şi fără circumcizie. Nepotul meu nu este circumcis. Ăsta este sistemul vechi, acuma nu se mai face, căci nici nu este cine să facă asta. Acuma este ca şi la oricare alt popor. În Israel se face, mai ales la evreii religioşi. Ştiu eu, este şi un lucru bun, în anumite privinţe, fiindcă apără de murdărie şi de aceea la evrei nu prea au fost boli sexuale. Bucăţica aceea care se taie, se taie pentru că acolo se adună murdăria. Eu am văzut la creştini… şi e periculos. Şi asta o făceau oamenii din bătrâneţe, cu mii de ani în urmă au constatat asta. Şi arabii fac circumcizia, nu numai evreii. Popoarele vechi fac asta, şi astfel apără femeia de boli. Dar astăzi oamenii au baie, se spală şi sunt curaţi, nu cum era înainte, se spălau de Crăciun sau de Paşti şi tot anul era plin cu păduchi. Ţăranul nostru, din toată ţara…toate satele erau pline cu păduchi. Şi femeile aveau în părul lung, cum se pieptănau ieşeau păduchi. Dar acuma, când omul ştie ce este curăţenia, cred că nu este nevoie de circumcizie. Nu este o lege evreiască, este mai mult o datină transmisă care trebuia făcută pentru sănătate. Şi vă spun că şi arabii fac asta, şi toate popoarele din Asia, toţi fac circumcizie. Aici, de la război încoace, n-a mai fost cine să facă asta. Acuma se poate face, că e un fleac totul, mai ales dacă copilul are 8 zile, nici nu simte, dar se poate face şi la chirurgie, iar în 2-3 zile s-a vindecat şi gata.

La 13 ani se face majoratul. Pentru majorat, copilul trebuie să ştie foarte multe lucruri. Anul trecut a fost un copil care a făcut majoratul, iar eu l-am pregătit pentru majorat. Dar ce înseamnă majorat?!… El nu este un majorat politic, ci se consideră că după 13 ani el este deja matur pentru unele lucruri. El deja trebuie să ştie să facă diferenţa între bun şi rău, între ce e păcat şi ce nu e păcat, ce e voie şi ce nu e voie de făcut. La evrei, la 18 ani se pot deja căsători. Ei trebuie să aibă însă 18 ani, nu ca la creştini care se pot căsători şi la 16-17 ani. La fete, cred că şi la 16 ani se pot totuşi căsători. În Israel există şi la fete majoratul, dar n-a existat până acuma. Este tot la 13 ani.

( – Ce era mai important să se nască, o fată sau un băiat? ) Băiat, băiat, întotdeauna, pentru că n-aveai grijă cu băiatul…a crescut şi s-a însurat. Fata trebuia să aibă zestre, dar băiatul n-avea voie de zestre, el nu trebuia să aibă nimic. Dacă a avut era bine, dar dacă nu, nu era nimic. El trebuia pe urmă să lucreze, să câştige, să-şi facă în timpul vieţii casă. Fiecare şi-a făcut, în primul rând, casă. După ce s-a însurat a avut un copil, doi, trei sau patru, dar tot a lucrat ca să adune pentru casă.

( – Există un anume stil de casă la evrei? ) Nu, nu există.
( – Cum se face o căsătorie la evrei? ) Nu este nici o deosebire. Se duc la Sinagogă şi acolo este rabinul care oficiază. E aproape la fel ca la creştini. Se sparge un pahar, iar mirele calcă cu piciorul un pahar şi mireasa aprinde două lumânări şi spune Binecuvântarea, “Lăudat să fie Domnul Dumnezeul nostru” şi rabinul spune o propoziţie atunci când el pune inelul. El spune: “Prin aceasta te consfinţesc mie, conform datinilor şi legilor lui Moise”. Şi asta e căsătoria, când rabinul pune verigheta, iar mirele repetă după el propoziţia asta. Totul este foarte simplu. Şi la moarte, la evrei, este aşa simplu. Vine rabinul, spune o rugăciune, îl pune în pământ pe cel mort şi se mai spune o rugăciune. La creştini însă, popa vorbeşte, face o rugăciune şi încă o rugăciune şi costă foarte mult. La evrei se face foarte simplu şi costă şi mai puţin. Ruperea unei bucăţi dintr-o haină e un obicei vechi. Dacă a murit o rudă foarte apropiată atunci se rupe partea asta de la guler. Acuma nu se mai rupe ci se face ca şi la creştini, se pune o bucată neagră şi gata. Se poartă doliu 30 de zile.

( – Ce părere aveţi despre înfiinţarea statului Israel? ) Sigur că m-am bucurat că în sfârşit este un popor care are un stat. Asta contează foarte mult şi pentru evreii din alte ţări, fiindcă statul evreu, ca şi celelalte state are un reprezentant la Naţiunile Unite. Înainte, ce s-a făcut cu evreii?!…A spus cineva ceva la O.N.U.?! Când Hitler a omorât evreii, a fost cineva care să spună ceva?! …N-a spus nimeni nimic, n-a protestat nimeni. Acuma este. Dacă se face nedreptate undeva, într-un oarecare stat, dacă se face rău evreilor, atunci reprezentantul evreilor la O.N.U. protestează, iar celelalte state votează şi spun să nu facă asta. De exemplu, în Austria este acuma un fel de neonazism. Se vrea să se înfiinţeze un guvern neonazist…şi atunci evreii deja au protestat şi au spus “ am acolo un ambasador pe care o să-l chem înapoi ”, dar înainte a existat ambasador evreu?!…N-a existat, da acuma în fiecare stat este un ambasador evreu care-i apără. Şi la O.N.U. este un reprezentant, deci sunt apăraţi evreii. Evreii au fost împrăştiaţi în toate ţările lumii şi nimeni nu le-a luat apărarea. Papa o să meargă în Israel, căci şi la el a fost preşedintele statului evreu. Papa i-a lăudat pe evrei pentru ce fel de ţară au făcut şi încearcă să-i liniştească pe arabii aceia sălbatici care nu ştiu altceva decât să omoare. În loc să facă un stat de oameni civilizaţi şi să lucreze unul cu altul, să aibă legături comerciale, să se dezvolte, s-ajute unul celuilalt…ei numai vor să se bată şi să se omoare, lor nu le trebuie altceva.

( – Dvs. cum v-aţi înţeles cu celelalte etnii din Banat? ) Eu am fost bun cu toată lumea, am respectat pe fiecare, dar pe mine nu toţi m-au respectat. Foarte mulţi m-au respectat pe mine ca om, dar au fost împotriva mea ca evreu. De aceea este şi o glumă evreiască… Vorbesc doi oameni şi unul zice: “ Ce părere ai despre evrei? ”. “ Jidanii, la naiba cu ei…”. “ Dar ce părere ai despre Abraham, comerciantul acela? ”. “ Oh, acela este un om aparte, foarte cumsecade, cinstit…”. “ Dar ce părere ai despre Berger? ”. “Oh, evreul acela aşa cinstit?! Orice, dacă mergi la el şi ceri, îţi dă împrumut şi nu-ţi cere amanet ”. “ Dar ce părere ai despre Weiss?”. “ Foarte cumsecade ”. …Aşa că, despre evrei împreună se spune “ jidanii ” şi au o părere proastă despre ei, dar dacă iei pe fiecare separat n-au ce rele să spună, ci recunosc că e un om cumsecade.

( – Care credeţi că sunt cauzele acestui antisemitism? ) Şi eu mă întreb…

În trecut, evreul a fost un bun comerciant şi a ştiut să procure marfa din alte ţări şi a adus-o aici. Comerciantul român n-a ştiut asta, el putând să vândă numai produse interne, de unde le-a luat. Evreul a vândut mai ieftin decât creştinul. El şi-a făcut socoteala astfel: “dacă vând mai ieftin, atunci am mai mulţi clienţi şi câştig mai mult ”. Comerciantul român n-a înţeles asta şi atunci a fost supărat pe jidan fiindcă vinde mai ieftin, că ştie să procure marfă mai bună, să atragă clientul mai bine decât el, că e mai inteligent şi ştie să vorbească puţin altfel, şi-atuncea atrage clientul. Şi de aceea a fost duşmănie.

Antisemitismul provine de la invidie, că evreul a fost mai deştept, mai inteligent, mai cult decât poporul acela unde a trăit evreul. Dar au fost oameni inteligenţi români, cum au fost scriitorii, profesorii universitari şi alţi oameni, de exemplu Iorga, care i-a lăudat pe evrei şi numai frumos a scris despre ei, Nicolae Bălcescu, care a ştiut să-i preţuiască pe evrei. Aceştia da, dar cei de jos nu i-au preţuit. Asta a fost… Dacă a fost un croitor evreu, a ştiut să facă haina, a avut gust mai dezvoltat decât celălalt croitor şi atunci acela a strigat “ jidan” şi a fost împotriva lui. Eu consider că nu numai asta, ci şi faptul că s-a spus că evreii l-au ucis pe Christos. Asta a fost baza, iar restul este invidie. Au fost oameni români care au fost în Israel şi au văzut ce este acolo, iar când au venit acasă, atâta laudă au adus, atâta au vorbit despre Israel, cum sunt oamenii acolo, că nu sunt supăraţi şi că întotdeauna este o dispoziţie bună în toată ţara. Ei se bucură când cunosc un om nou şi sunt drăguţi cu el. Oamenii de-acolo au altă mentalitate. Au o mentalitate de om inteligent care vrea să trăiască bine şi cu celălalt om, după principiul “ iubeşte pe semenul tău ”. Salutul în Israel este “Şalom”, adică “pace”. Pentru evrei acesta este lucrul cel mai bun, fiindcă ei, şi înainte, în antichitate, când a existat statul evreu, şi-atunci au avut războaie după războaie. Când unul, când altul au atacat. Niciodată evreii nu s-au dus să atace pe altul, ci totdeauna alţii au venit şi au atacat… în toată istoria. Eu am făcut istoria, chiar şi cu aceste trei femei, care trebuiau să cunoască istoria evreilor, şi în toată istoria nu se vede nicăieri că evreii ar fi pornit duşmănia contra cuiva. Tot alţii, fiecare a urmărit să-i scoată de acolo, să-i jefuiască. Şi au fost popoarele acelea care au vrut să-şi impună religia lor, evreilor, şi pentru asta a fost război.

( – Există divorţ la evrei? ) Mai puţin. Asta pentru că se respectă unul pe celălalt. Foarte rar este un divorţ. La noi, în România, sunt divorţuri şi este o instanţă judecătorească şi în fiecare zi numai divorţuri se judecă. La evrei divorţul este foarte rar. De ce?!…Fiindcă bărbatul, când a luat nevasta, a ştiut că asta este până moartea îi va desparte, şi atunci el, pe asta şi-a dat cuvântul, i-a pus inelul şi a luat-o de nevastă, nu pentru un timp oarecare… Divorţul este astfel foarte rar. Doar dacă se dovedeşte că cineva este un bandit, un nemernic, şi nevasta nu poate trăi cu el, sau este un beţivan… dar eu un evreu beţivan încă n-am văzut. Evreii nu beau şi nu fură. Un beţivan, să-l vezi căzut jos, aşa ceva nu există.

( – Era important pentru un evreu să înveţe carte?) Da, la evrei se prescrie aşa ceva. Să vă spun… De ce nimeni n-a ştiut să răspundă la întrebarea “De ce nu există analfabeţi la evrei? ” Eu am găsit răspunsul.

…Dacă mergi la biserica creştină, preotul face slujba, iar omul stă jos şi dacă vrea spune după preot, dacă nu, atunci numai ascultă. La evrei însă, fiecare om trebuie să spună rugăciunea. Degeaba este acolo rabinul şi cantorul, căci el singur trebuie să spună rugăciunea şi cum să spui dacă nu ai învăţat?! Trebuie să înveţi să citeşti şi să scrii şi fiecare trebuie să spună rugăciunea din Cartea de rugăciuni. Trebuie deci să ştie să citească, că nu poate să spună pe dinafară toate rugăciunile anului, că e o carte foarte groasă. Şi pe urmă evreii trebuie să mai citească din Biblie, să vadă ce mai spune Biblia, în afară de ceea ce spui la biserică, rugăciunea aceea. Trebuie să-ţi cunoşti religia. Vedeţi, de aceea omul învaţă… Când e o rugăciune trebuie să o spună singur din Cartea de rugăciuni. Este o rugăciune care constă din 18 rugăciuni mici. Asta se spune în picioare şi e linişte. Fiecare trebuie să spună singur cele 18 rugăciuni, fie din carte, fie pe de rost, dar trebuie să le spună. Acolo nu spune rabinul cu voce tare, ca el să spună după rabin. El singur trebuie să spună cele 18 rugăciuni, singur trebuie să le spună pe toate. Şi-atunci cum să nu înveţe carte, că altfel nu poate să spună rugăciunea… Aşa se numeşte rugăciunea aceea, Semone esrei, adică 18 rugăciuni ( “semone” este 8, iar “esrei” e 10) . Sunt mici, scurte, fiecare constând din 2-3 fraze. De aceea evreii învaţă carte, ca să ştie să spună. El poate să nu ştie englezeşte, franţuzeşte, dar din Cartea de rugăciuni el trebuie să ştie să citească. Asta trebuie să spună fiecare singur şi în linişte. Dacă este o muscă se aude musca, aşa linişte este.

( – Cine deţine rolul principal într-o familie evreiască, tatăl sau mama? ) Nu e o regulă, căci ar fi o discriminare. Dacă spunem că tatăl e principal, din punct de vedere economic, că el aduce pâinea în casă, atunci mama, care creşte copiii şi le dă mâncare… cine-i mai scump decât mama?!… Evreii nu fac deci deosebire.

( – În Rusia, când aţi fost, erau şi evrei duşi în lagăr? ) Asta deja este o chestie politică. Ruşii n-au avut nimic anume cu evreii, ei i-au considerat pe evrei tot aşa ca pe orice cetăţean. Asta a fost partea pozitivă, pentru care eu am plecat, în ’40, în Rusia, fiindcă aicea am fost prigonit, iar acolo puteam să devin şi ministru, dacă ştiam să fac. Asta este…

( – La Auschwitz au fost duse şi alte cunoştinţe ale dvs.? ) Păi, toţi evreii din Transilvania, din Ungaria şi din alte ţări. Am avut cunoştinţe multe, toate cunoştinţele mele din sat. Tot satul a fost golit de evrei, peste 100 de evrei fiind numai din satul meu. Evreii au fost duşi nu numai la Auschwitz, ci şi în alte părţi, Maidanak, şi au fost vreo 10-12 locuri unde au fost arşi evreii, dar Auschwitz a fost cel mai mare. Cei din Transilvania au fost duşi la Auschwitz, dar evreii francezi au fost arşi în altă parte, şi toată lumea a tăcut… A spus cineva, a fost pe pământul ăsta o ţară care să spună cu voce tare, să protesteze la nemţi că omoară evreii?!… N-a fost nimeni. Iată de ce e nevoie de statul evreu. Şi eu, aici în Timişoara, am nevoie de statul evreu, fiindcă dacă s-ar întâmpla ceva, atunci eu sunt apărat de acest stat, prin O.N.U.

( – În Timişoara mai trăieşte vreun evreu care a fost la Auschwitz?)
Nu cred. Cine s-a întors de la Auschwitz, dacă s-a întors unul dintr-o mie, acela a plecat în Israel. Toţi au plecat în Israel.

( – La Comunitate vă duceţi? ) La Comunitate mă duc de două ori pe săptămână.
( – Se mai ţin cursuri de ebraică acolo? ) Se mai face ceva, dar vai şi-amar… Nu se mai face ca atunci când am fost eu acolo. Eu am făcut lucruri foarte serioase şi s-a învăţat temeinic. Of, câţi dintre tineri, studenţi, care au învăţat şi care au plecat pe urmă în Israel şi de-acolo mi-au scris scrisoare de mulţumire. Când au ajuns acolo a trebuit să meargă la cursuri, căci fiecare om care merge în Israel merge la cursuri, ca să înveţe limba. Cursurile sunt gratuite acolo. Mai primeşte şi locuinţă, şi bani, în dolari sau mărci. S-au dus la cursurile acelea şi au ştiut, şi asta a fost o satisfacţie extraordinară pentru ei. Au venit acolo şi alţii, din alte oraşe şi din alte ţări şi care n-au ştiut alfabetul, dar ei deja au ştiut să citească, au ştiut gramatica, au ştiut conjugare, declinare…totul au ştiut. Au înţeles ce se explică şi nici unul n-a făcut cursurile astea în două etape. Etapa întâi era de începători şi etapa a doua de avansaţi. Nici unul n-a făcut prima etapă, căci li s-a spus: “ dumneata ce cauţi aici, du-te la avansaţi…”. ( – Unde se ţineau cursurile la Comunitate? ) În birouri, căci este loc acolo. Acuma sunt copiii care învaţă acolo cu o fată care mi-a fost mie elevă.

( – Ce persoane, bune povestitoare, cunoaşteţi la Comunitate? ) Păi, este aici profesorul Schwartz Oscar. El este un om foarte inteligent care a trecut prin multe… A fost profesor de matematică. A fost la Sighetul Marmaţiei profesor de matematică, la Liceul Dragoş Vodă. El ştie multe. Este mai bătrân decât mine cu doi ani, dar o să mai trăiască vreo 10 ani. Eu nu ştiu dacă mai trăiesc un an, dar el este aşa de inteligent… este un om născut inteligent. A scris multe articole în ziare şi ştie de toate. Ceea ce spune domnul Scwartz acoperă pe mulţi alţii. El face cât mulţi alţii împreună.

( – V-a plăcut să fiţi profesor? ) Da, mi-a plăcut să fiu profesor. Elevii mei când s-au dus la bacalaureat au fost printre cei mai buni din oraş. Au fost elevii mei, Liceul Loga şi şcoala din Bălcescu unde a predat o evreică limba rusă, iar noi trei am obţinut cele mai bune rezultate la bacalaureat. Elevii mai au fost printre primii la bacalaureat. Şi au venit profesori universitari care au fost şefii comisiei şi au văzut şi m-au lăudat foarte mult.

( – Care era secretul obţinerii acestor performanţe? ) Trebuie să vă spun ceva… În primul rând trebuie să fii pedagog din naştere, aşa a fost şi tatăl meu, pedagog din naştere. Cine a învăţat de la el, acela a ştiut. Asta este în primul rând. În al doilea rând, trebuie să ai dragoste faţă de elev, să te gândeşti că el este un element brut şi trebuie să-l formezi şi nu poţi să dai concluzia…aşa şi aşa, ci trebuie s-o iei de la capăt, de la început, cu ceea ce se lipeşte de el mai uşor şi să mergi de la simplu la compus. În al treilea rând, am citit o carte care a apărut la Moscova, o carte renumită în toată lumea şi care apare acolo în fiecare an şi se numeşte “Predarea limbilor străine în şcoală”. Acolo arată metode, atât de multe metode, luate din America, din Franţa, şi ruşii au mers şi au adunat material, au luat ce e mai bun de aici şi aici. Acolo îţi face lecţii de engleză, de franceză, de rusă, cu aplicarea acestor metode. Eu am citit asta şi am luat de acolo metode. …Ştiţi dvs. că aici a fost un rabin, Rosen, care a fost unul dintre cei mai capabili evrei din lume. A murit însă acum vreo 5-6 ani. A fost rabinul şef şi a locuit la Bucureşti. El a fost un evreu român. Dr. Rosen la fiecare două luni mergea în America unde îl chemau. A luat parte la Congresul mondial şi vocea lui, cuvintele sale au fost acceptate. Un om foarte, foarte capabil şi extraordinar de inteligent a fost. …Omul acesta a fost la Timişoara şi a venit la mine, la predarea orelor de limba ebraică. Şi ce-au ştiut elevii mei, şi cum au ştiut…asta îl interesa. Când s-a terminat, a venit la mine şi m-a felicitat…mi-a strâns mâna. Acest om mare, unul dintre cei mai mari oameni ai vremii, m-a felicitat şi mi-a spus: “Eu nu felicit pe oricine, eu am pretenţii foarte serioase”. După aceea, au fost ani când ne-am dus cu elevii vara, la Bucureşti, la concurs. Au venit cei care au predat limba ebraică, cu elevii lor din Iaşi, Botoşani, Cluj, Oradea, Arad şi din alte oraşe… din toată ţara. Şi eu atunci am predat şi la Timişoara, şi la Arad, că n-a fost cine să predea, şi-atunci eu m-am dus în fiecare săptămână la Arad şi am predat acolo. Vara s-au făcut concursuri, numai în scris. Au fost profesori, au corectat lucrările şi au dat notă. S-a văzut cine e cel mai bun, cine a primit nota 10, cine 9, cine 4, dar numai cei mai buni au fost scoşi, fiecare şi-a scos elevii cei mai buni cu care s-a dus la concurs. Premiul I am luat eu, Bergler, cu elevul meu din Arad, premiul II, tot Bergler, premiul III tot Bergler. Domnul Neumann a luat o singură dată, o menţiune. El n-a primit nimic. Ceilalţi au primit bani, căci s-a dat copiilor bani. S-au dat copilului care a ştiut 3000 de lei pentru un premiu. A fost un student sau elev. Eu am luat în fiecare an premiile. Mie mi s-au acordat premiile, adică elevilor mei. Ceilalţi, care au venit din alte oraşe n-au fost mulţumiţi, au fost supăraţi pe mine. Eu nu m-am dus şi nu i-am învăţat pe copii doar ca să-l înving pe el. Eu am învăţat cu copiii aşa cum a trebuit să-nvăţ. Şi ceilalţi şi-au dat silinţa, dar ei n-au cunoscut metodica predării limbilor străine. Trebuie să cunoşti metodica predării.

( – Ce v-a ţinut mai mult în viaţă? Care este pentru dvs. sensul vieţii? ) Munca, să muncesc bine, să fac treaba bine. Alte pretenţii n-am avut. Om bogat n-am fost. Am fost, pot să spun, aproape sărac. De ce?!…Fiindcă nevasta mea, săraca, nu a lucrat. Am trecut prin cei 7 ani cât am fost în Rusia şi i s-au stricat nervii pe toată viaţa şi n-a mai putut să lucreze. Am ţinut-o acasă. A trebuit să creştem copilul şi am trăit dintr-un salariu trei oameni. Salariile n-au fost mari la comunişti, şi nici acuma, în învăţământ nu sunt prea mari, dar pentru altceva n-am avut nici un interes. La şcoală, toţi profesorii au ţinut la mine fiindcă am predat bine şi am iubit copiii. N-am bătut, n-am pus degetul pe un copil niciodată. Şi când a fost cineva pe care au fost supăraţi profesorii, eu am luat copilul acela la mine şi cu mine n-a avut niciodată nici o problemă. Acel copil care s-a purtat aşa de rău la ei, la mine chiar a învăţat. Dacă a fost cineva care a vrut să ia oră particulară, apăi toţi profesorii şi învăţătorii au spus să se ducă la domnul Bergler dacă vrea să ştie.

( – Regretaţi ceva în viaţă? ) Poate în unele locuri, ca orice om, poate am făcut greşeli. Greşeli mari n-am făcut, poate greşeli mici, ca orice om.

Am făcut greşeli faţă de mine, n-am fost destul de egoist, am lăsat pe altul înaintea mea. N-am fost hâtru, şiret, n-am căutat să fac altuia pagubă în folosul meu. Mi-am trăit viaţa aşa, liniştit. M-am dus la şcoală şi am venit acasă, iar acasă, dacă am avut timp am citit ceva…

Soţia mea nu mai trăieşte…

( – Cum e acum o zi obişnuită din viaţa dvs.? ) Ce fac?!…Mă plictisesc. Toată ziua mă plictisesc, fiindcă nu am ce face. Şi nu mai am aceeaşi pacienţă să citesc. Cititul e foarte important. Omul inteligent trebuie să citească, să-şi menţină nivelul. Acuma nu mai am pacienţa, răbdarea să văd cum descrie… Ascult ştirile…

( – Există anumite superstiţii la un evreu? ) Poate să aibă anumite superstiţii fiecare. În trecut oamenii erau superstiţioşi, dar acuma, de când lumea este mai cultă, citeşte şi aude la radio, la televizor, oamenii umblă la şcoală şi nu mai sunt aşa de superstiţioşi.

…Bucuria de la copii, asta există la fiecare om. Familia, bucuria să creşti copiii, să-i vezi la casa lor. Locuinţa asta a fost cumpărată din banii mei. Şi pianul pe care l-aţi văzut, eu l-am cumpărat, numai am apărut cu el…